Consiliere Psihologica Cabinet Psihoterapie

Stephen Hawking este profesor de fizică la Universitatea din Cambridge și este expert în fizică cuantică. Între realizările lui, pe lângă faptul că a contribuit la popularizarea fizicii cuantice, a formulat și o teorie care spune că găurile negre emit radiații, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că există un mod de a afla istoria găurii negre, din informația eliberată și, pe de altă parte, că găurile negre se diminuează în timp, întrucât eliberarea de energie înseamnă eliberare de materie (E=mc2).

Universul într-o coajă de nucă înseamnă, de fapt, Universul pe scurt. Pentru cine nu știe foarte bine engleză, asta înseamnă într-o coajă de nucă.

Cartea este foarte frumos gândită. Are multe poze și caricaturi, parcă este destinată copiilor, iar partea scrisă este prezentată chiar inteligibil. Începe cu o istorie a modului cum a fost înțeles universul și impactul pe care l-a avut Einstein asupra schimbării acestei perspective. Apoi vorbește despre forma timpului și despre capetele lui, despre începutul universului, viitorul universului, despre modele ale universului, particularități ale spațiu-timpului etc.

Universul, așa cum este descoperit din ce în ce mai mult în acceleratoarele de hadroni (LHC) din ce în ce mai puternice (cum este cazul celui mai nou de la CERN – cel de 27 de km), este de-a dreptul miraculos. Universul este relevat ca fiind un întreg, unde timpul și spațiul nu pot fi decât împreună, unde timpul și spațiul se curbează, unde există stele atât de mari încât lumina pe care o emit este curbată înapoi, devenind, astfel, stele întunecate. Unde spațiul gol mustește de posbilități, unde un munte poate fi înghesuit într-un spațiu mai mic decât un mm pătrat (un fel de scamă foarte grea). Unde legile fizicii nu sunt impuse asupra unor obiecte din univers, ci universul insusi are 9 sau 25 de dimensiuni, doar că (în afară de patru – x, y, z și t) sunt înfășurate și aceste dimensiuni produc forțele care animă universul. Unde alte universuri paralele formează un sistem cu universul nostru (p-branes și teoria corzilor) și asta explică expansiunea lui actuală, ca alternativă la materia neagră. Și multe, multe altele.

Ceea ce reiese de aici este unitatea strânsă între noi și lumea și universul nostru. Spațiul, timpul, energia și materia sunt una – considerând că Theory of Everything va găsi și ultima legătură, adică va uni cea mai slabă forță din univers, dar care are cea mai mare întindere – atracția gravitațională – cu celelalte trei forțe. Deși conștiința nu este abordată în această carte decât, probabil din modestie, ca pe un produs secundar al materiei, ceea ce am dedus eu din această carte este că universul este prea elaborat ca să fie un accident. În plus, chiar dacă ar fi un accident, cine l-a produs?

Nu vreau să se înțeleagă că aș sprijini credința albastră a unui Dumnezeu creator care ne așteaptă să murim ca să ne cazeze pe unde ne-am luat bilet. De asemenea, nu sprijin credința violet a new age-ului, unde eu și egoul meu mare dictez universului și el se dă de ceasul morții ca să-mi împlinească mie dorința, că doar îi invoc legea atracției. Ci, ceea ce spun este că au dreptate misticii care spuneau (și spun) că universul este una și că binele și răul sunt una și că orice s-ar întamplă este ok să se întâmple. Că nu se întâmplă ca să ne pedepsească pe noi și nici să ni ridice în slăvi egoul, ci se întâmplă indiferent de noi și noi putem alege dacă sau nu să acceptăm realitatea.

Mai multe într-un articol, că nu stiu cata lume chiar citeste aceste recenzii 🙂

Editura – Transworld Publishers 2001