Cabinet Psihoterapie
În general, oamenii interacționează unii cu alții instinctiv. Le vine să spună sau să facă lucruri și fac. De multe ori această abordare este suficientă pentru a-și împlini nevoile, dar de multe ori nu este. Se întâmplă ca unele conversații sau relații să fie grozave de la sine. Nu știm de ce, nu ne întrebăm, dar ne simțim bine în compania unor alte persoane sau când anumite subiecte sunt atinse. Alte conversații ni se par goale, iritabile, enervante și tindem să evităm persoana, în compania căreia am fost, cu totul. Nu știm ce n-a mers, nu știm unde să căutăm cauza frustrării, așa că închidem canalul de comunicare. Prin urmare, în această secțiune, voi aborda criteriile eficienței în comunicare:
- Scopul
În primul rând ne ajută să știm care este scopul relaționării cu diferite persoane. Adică ce vrem să obținem și ce vrem să oferim. Procesul comunicării este foarte elaborat, dar pleacă de la un singur obiectiv: satisfacerea unei nevoi. Dacă știm ce anume ne interesează și urmărim acest lucru sistematic, sunt șanse mari să-l obținem. Este important să știm, de asemenea, că o nevoie nu este legată de o singură persoană. Nu avem niciodată nevoie de cineva, ci de ceva! A ne urmări scopul sistematic nu înseamnă să tracasăm o singură persoană, ci a căuta în jurul nostru diferite persoane care ne-ar putea ajuta să ni-l împlinim. Înseamnă a nu fi dependenți de o singură sursă, de care trebuie să ne rugăm sau pe care trebuie să o manipulăm ca să obținem ce avem nevoie, ci independenți. Dacă nu știm care este scopul, este posibil să-l atingem oricum, dar este posibil și să nu-l atingem sau să mergem pe o rută foarte ocolitoare.
Scopul poate fi atins direct sau indirect. Să luăm câteva exemple: vrem o apreciere – „ce spuneai că-ți place la mine?” sau „am făcut lucrul ăsta pentru tine, te bucuri?”; vrem atenție – „am nevoie de atenție!” sau „vreau să-ți povestesc ceva interesant, ai niște timp?”; vrem sprijin – „vrei, te rog, să-mi oferi puțin ajutor?” sau „cât mai costă o mână de ajutor zilele astea?”; vrem să ni se confirme ceva – „am avut o altercație astăzi în metrou și doream să aud și perspectiva ta” sau „tu cum ai fi făcut dacă…”; vrem să fim lăsați în pace – „îmi pare rău, dar nu sunt disponibil/ă momentan. Știu că ceea ce vrei să spui este important și chiar aș vrea să te ascult. Așa că ce zici s-o lăsăm pe mâine la cină sau, dacă este prea târziu, să-mi scrii pe un bilet?” sau „îmi cer scuze că te întrerup. Observ că ceea ce îmi spui te animă, dar aria mea de interes este alta. Îmi place să vorbesc cu tine și aș aprecia dacă ai fi de acord să abordăm un alt subiect.”
- Schimbul
Fie că intenționăm, fie că nu, întotdeauna oferim ceva la schimb. Atunci când celălalt ne ajută să ne atingem scopul, cel mai echitabil schimb ar fi să-i ajutăm și noi cu scopul lor. Dacă noi vrem atenție și celălalt liniște, le putem promite că le dăm liniște dacă ne dau atenție după ce se termină filmul. Cel mai neechitabil schimb este să le frustrăm scopul. Cel mai la îndemână ne este să plătim cu aceeași monedă. Dacă noi vrem atenție și celălalt vrea să fie lăsat în pace, a-l lăsa în pace înseamnă ce el să-și atingă scopul, iar noi nu. Și uneori ne este greu să acceptăm asta. Este util de știut, însă, că timpul pe care îl folosim ca să ne răzbunăm este timp irosit în care puteam să căutăm o altă persoană disponibilă să ne ofere atenție.
Fie că dăm la schimb ceva concret, fie că dăm o apreciere este util să știm de la început până unde suntem dispuși să mergem. Dacă avem impresia că am dat prea mult, putem ajunge să ne ferim de persoana respectivă și asta nu ne va împlini nevoile.
- Nivelul de dominare
În orice relație există cineva care domină și cineva care este dominat. Domină cel care inițiază discuția, cel care o conduce, cel care o finalizează, cel care ocupă mai mult spațiu fizic, cel care este mai relaxat, cel care privește în ochi versus cel care privește în jos sau în lateral, cel care vorbește mai mult dacă o face din prorpie inițiativă și nu ca răspuns la o întrebare etc. Persoana dominantă, întrucât conduce conversația, are șanse mai mari să-și împlinească nevoile. Într-o relație echilibrată, ambii protagoniști schimbă aceste roluri, fiecare ajungând unde-l interesează pe el. Sau, tot într-o relație echilibrată, una dintre persoane poate să aibă ca scop doar să dea celeilalte persoane informația cerută. A ne lăsa dominați nu înseamnă, neapărat, a ne lăsa umiliți.
Umiliți suntem când nu putem prelua deloc controlul conversației neputându-ne urmări scopul și, totodată, oferind mai mult decât am fi vrut. O persoană umilă va tinde să-și ceară scuze excesiv, să prefere să (se) mintă că nu are nevoie de ceva, decât să ceară, să se sacrifice pentru oricine și să-i fie foarte milă de alte persoane care, ca și ele, nu primesc lucruri în viață. Cum putem ieși dintr-o astfel de situație? Preluând controlul. Dacă simțiți că nu faceți față când sunteți luați pe nepregătite, pregătiți-vă! Stabiliți o întâlnire sau o întrevedere cu persoana în fața căreia vreți să vă faceți auzit/ă. Spunți-i despre ce va fi vorba și stabiliți împreună data și ora. Apoi faceți o listă cu informațiile pe care ați vrea să le împărtășiți și cu ce nevoi aveți și nu sunt satisfăcute. Desigur, lăsați timp și celeilalte persoane să-și spună punctul de vedere, dar având grijă să rămâneți pe subiect.
Această întrevedere este mai eficientă dacă nu este agresivă, ci fermă. Fără acuzații, fără judecăți, ci cu politețe, cu observații obiective, cu folosirea insistenței atunci când este nevoie, a exprimării plenare a nevoilor și, mai ales, a fricilor. Nu este nevoie să fie o singură întrevedere. Chiar dacă ajungeți la o decizie finală, puteți discuta aplicabilitatea ei în practică într-o altă întâlnire. Odată ce v-ați făcut auzit, puteți să vă satisfaceți nevoile doar prin insistența asupra deciziilor luate și ca subiectele importante pentru voi să fie abordate primele la fiecare discuție scurtă.
- Așteptările
În general, așteptările sunt inofensive. Devin ofensive când ne atașăm prea tare de ele. Dacă cerem unei persoane o cană de apă, ne așteptăm să ne-o aducă, altfel n-am cere. Dacă spune nu, iar noi nu ne atașăm de așteptări, mergem și ne luăm singuri sau cerem altcuiva. Dacă ne atașăm o luăm personal. Putem ajunge să credem că nu ne-a respins doar cererea, ci toată persoana. Caz în care putem să ne supărăm, să manipulăm, să obligăm, pentru a primi o confirmare pe care nici măcar nu am pierdut-o. Așteptarea face diferența între cerere și pretenție. Pretenția înseamnă că este de datoria ta să-mi satisfaci nevoia. Cererea dă posibilitatea celuilalt să refuze. Chiar o cerere insistentă este tot o cerere. Devine pretenție când încercăm să-l facem pe celălalt să se simtă vinovat că nu ne ajută.
- Formularea
Formularea trebuie să țină cont de scop, de ce suntem dispuși să dăm la schimb, de nivelul de dominare și de așteptări. Cea mai potrivită formulare urmărește un scop (direct sau indirect), menționează ce poate oferi la schimb, nu este umilă și nu se atașează de așteptări. Aceasta este o formulare asertivă. Mai multe informații găsiți în secțiunea anterioară: Cum este o relație susținătoare.
- Antrenamentul
Prima așteptare de care este eficient să nu vă atașați este că o să vă iasă din prima. Nici modul în care realționați acum nu v-a ieșit din prima. Și pe el l-ați antrenat, ați observat ce merge și ce nu, ați învățat ce să manifestați și ce să inhibați, care sunt reacțiile pentru diferite acțiuni ale voastre și așa ați ajuns să „fiți” așa cum vă definiți acum. O schimbare necesită cel puțin la fel de mult antrenament. Vi se va părea fals, inautentic la început, durează până veți reuși să integrați acest comportament, dar majoritatea încercărilor vor fi încununate cu recompense care vor face drumul mai plăcut.
Un alt truc pe care îl puteți face pentru a vă menține procesul este să folosiți un declanşator la care să aveţi acces periodic. De exemplu, mesaje precum: „CA ȘI CEILALȚI, AM DREPTUL SĂ-MI SATISFAC NEVOILE”; „AM DREPTUL SĂ CER”; „ASTĂZI AM OBSERVAT CÂT DE IMPORTANTĂ PENTRU MINE ESTE NEVOIA X. OARE CUM POT SĂ MI-O SATISFAC MAI DES?”. Aceste mesaje pot fi puse pe o foaie lipită de perete, de uşă, de tavan, ca wallpaper la calculator sau la telefon etc.
Evident, persoana care v-ar ajuta cel mai mult ar fi un psihoterapeut. El v-ar putea sprijini cu întrebări cheie, cu gestionarea unor situaţii unice care apar sau cu furnizarea unui model de comportament şi de relaţionare.