Am auzit atât de multe lucruri bune despre această carte, încât am citit-o, chiar dacă nu fumez. Multe persoane care fumează, însă, și care au citit-o s-au lăsat măcar pentru puțin timp de acest obicei. Are așa o reputație că majoritatea fumătorilor fug de ea. Ceea ce nu face decât să confirme ipoteza cărții: „fumătorii cred că nu pot trăi fără țigări”.
Allen Carr a fost contabil și fumător înrăit. A încercat diferite metode fără prea mult succes, până când și-a dat seama de „metoda ușoară”. De atunci s-a lăsat de țigări și s-a apucat să-și consilieze prietenii. Apoi a scris prima ediție a acestei cărți. A mers până acolo unde a creat o clinică ce avea ca scop să ajute oamenii să renunțe la acest viciu sau își primeau banii înapoi. În funcție de câți bani au dat înapoi, eficiența acestei clinici a fost evaluată la 95%. Într-un final, Allen Carr a murit pentru că se lăsase prea târziu de țigări.
Este, într-adevăr, o carte frumoasă și puternică. Metoda ușoară constă, în mare, în a înțelege de ce fumăm. Dependența de nicotină este foarte slabă și sevrajul este atât de ușor încât sigur dependeța fizică sau fiziologică nu este cea care ne ține ancorați. De aceea guma cu nicotină, plasturii, țigarea electronică și orice alte metode strict chimice sau care mimează realitatea, au o eficiență atât de scăzută. Țigarea nu este o problemă; ea este, de fapt, o soluție. Oamenii aleg fumatul. Țigarea semnalizează un gol în viața noastră. Și nu este un gol de nicotină ca să folosim un plasture pentru el.
Mai mult, după ce fumăm folosim din neurotransmițători (lichidul care curge în spațiul dintre neuronii creierului ca să ne dea starea de bine) și lipsa țigării creează suferință. Altfel spus, singura plăcere pe care o obținem din țigări este anularea unei dureri pe care tot țigarea o creează. Un nefumător nu o are de la început. Fumătorul trebuie să dea bani ca să obțină aceeași stare cu a nefumătorului, doar că o valorizează mai mult pentru că are stări de rău, de neplăcere, de agitație, de disconfort între și i se pare că starea obișnuită este un câștig.
Motivul pentru care oamenii fumează este același pentru care fiecare se aruncă într-un viciu: că-și dau seama că viața lor este incompletă și caută ceva să o umple.
Editura Humanitas, 2004.