Cabinet Psihoterapie
Ce-i diferențiază pe cei care-și trăiesc visul de cei care trăiesc o „viață obișnuită”, mediocră? Frica de greșeală! Ce ne împiedică să comunicăm plenar, să ne oferim mai multă iubire? Frica de greșeală! Ce ne încurajează să ne plângem, să suferim, să bârfim, să desconsiderăm? Frica de greșeală! Iar frica de greșeală este strict o frică față de cer vor zice ceilalți oameni.
Cei mai mulți dintre noi sunt interesați de modul cum se îmbracă, nu-i așa? Sunt interesați ca frazele pe care le spun să nu rănească persoane din jur. Sunt interesați să nu fac greșeli gramaticale de care cei din jur să-și dea seama. Sunt interesați să nu facă greșeli logice de care cei din jur să-și dea seama. Ne aducem aminte cu zâmbetul pe buze de acea emisiune cu Gaiță la care oamenii dădeau răspunsuri haioase la întrebări pe care nu le înțelegeau dar nu vroiau să recunoască („ați avut vreodată accident pe artera vasculară?”, „nu că eu nu am carnet” sau „dvs aveți materie cenușie?”, „nu că eu stau la bloc”). Știm despre ei că au greșit, dar probabil îi vom descrie într-o manieră mai condescendentă de atât. Când cineva greșește, tendința generală este să-i facem să sufere pentru asta!
Un grup de maimuțe au fost introduse într-o cușcă. În mijlocul cuștii era o scară și, dacă o maimuță ar fi urcat pe ea, ar fi ajuns la un ciorchine de banane. Evident că prima lor intenție, când au intrat acolo, a fost să urce pe acea scară. Când încercau să facă asta, oamenii de știință de pe margine puneau furtunul cu apă de mare presiune pe ele – atât pe cea care a îndrăznit, cât și pe celelalte de pe margine. Și au tot pus atât de mult furtunul, încât maimuțele au prins regula. După un timp, una din maimuțe a fost înlocuită cu una nouă. Evident că cea nouă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să încerce să se urce pe scară. Nu a mai fost nevoie ca cercetătorii să intervină, celelalte maimuțe au dat-o jos și au bătut-o ca pe un fan al echipei de fotbal adverse. Apoi cercetătorii au mai schimbat o maimuță. De data asta și prima maimuță înlocuită a contribuit la a-i administra bătaie celei noi, deși ea nu fusese niciodată udată cu apă. Treptat cercetătorii au schimbat toate maimuțele. Când ultima maimuță a încercat să se urce pe scară, toate au bătut-o, deși niciuna din cele deja în cușcă nu fusese udată, nu știau de ce fac ce fac, decât că așa trebuie, așa se face, așa este corect.
Spuneam că atunci când cineva greșește, vrem să sufere. Asta se aplică și la noi. Suferința pe care o simțim atunci când cineva ne spune că greșim este tot o încercare de a nu greși, de a face ceva corect. Când eu greșesc, tu te aștepți ca eu să sufăr și eu îți voi face pe plac, voi încerca să nu te dezamăgesc, să nu greșesc. Cititul gândurilor are aceeași idee. „Am impresia că nu mă place. Am să-l evit și eu în acest caz” De ce? Pentru că așteptarea lui este să nu mă mai vadă și eu nu vreau să greșesc față de el, nu vreau să-i înșel așteptarea. Cel mult am să mă supăr eu exagerat, pentru ca el să se simtă vinovat și să reiasă că el este cel care a greșit. Căci vinovăția, evident, este o consecință a greșelii.
Conceptul de greșeală a fost învățat. Și noi am fost maimuțe ude când eram mici. Nu știam să ne purtăm în societate. Nu înțelegeam conceptul de posesiune, decât dacă se referea la noi. Îi pocneam pe alții doar că făceau o impresie mai bună doamnei educatoare. Vroiam toate jucăriile și le vroiam acum! etc. Apoi am fost învățați cum e corect și cum nu. Ceea ce a fost minunat. Am învățat că a greși se lasă cu durere (emoțională și, uneori, și fizică). Prin urmare, faptul că ne simțim vinovați are, ca orice pe lumea asta, niște părți bune. Rareori, însă, frica de greșeală nu ne calcă în picioare toată viața. Rareori nu ne împiedică să ne atingem potențialul, rareori nu ne ține umili și chiar cu un sentiment de vinovăție când ne merge bine: „tu ești bolnav? ah, la dracu, eu sunt sănătos. îmi pare rău!”. De ce să-mi pară rău? Doar sunt sănătos! Pentru că regula spune că nu poți să fii mai vesel decât cel mai trist dintre cei prezenți, altfel „n-ai suflet”. Singurul mod în care poți să fii mai vesel decât cel mai trist om din grup este să ai o boală mai gravă ca a lui sau o condiție mai defavorabilă. Dar asta probabil va duce la o discuție de genul „tu n-ai suferit cât am suferit eu”. Asta se întâmplă de obicei, când ni se pare că am făcut și noi ceva bine, ceva apreciat (ceva care nu e greșit), încercăm să-i depășim pe alții care au făcut același lucru. Și, dacă nu ne iese, măcar să-i arătăm cu degetul pe cei care „au greșit”, măcar ca ei să fim mai buni. Asta ca să putem să cerem autorității din capul nostru o apreciere, o vorbă bună, un semn de iubire.
Este atât de important să nu greșim, încât nu vom cere ajutor când ne aflăm în prăpastie, „că nu e corect, trișezi, trebuie să te descurci singur”. Nu vom alege anumite căi în viață, meserii care ne încântă, relații care ne fac bine, pentru că cineva ne-a convins că este greșit / inferior / rușinos să facem asta. Nu vom ajuta și nici nu vom accepta oameni cu alte valori decât ale noastre, pentru că ei „greșesc și trebuie pedepsiți”. De ce-i pedepsim pe cei care greșesc? Că „așa se face” pe de o parte și, pe de alta, pentru că a fi rău sau a face rău este ceva greșit, cu această excepție. Dacă cineva greșește, a fi agresiv cu ei se justifică, nu mai este o greșeală. Și vai ce ne mai place să spălăm pe jos cu cei care greșesc, să-i bârfim, să-i certăm, să-i învinovățim, să-i arătăm cu degetul, să râdem de ei! Pentru că ei nu sunt corecți ca noi, ne sunt inferiori și este în regulă să nu-i considerăm ființe la fel de valoroase ca noi.
Ce este cu adevărat, greșit, deci? Nu? Aceasta e întrebarea care ne distrage de la a considera greșeala greșită. Greșeala nu este un fapt de viață, ci o emoție. Ziceam, într-un alt articol, că este diferența dintre așteptările / valorile noastre și realitate. Și cel mai adaptativ lucru este să ne schimbăm așteptările sau să continuăm să facem ceva până ne atingem targetul. Adică, să tratăm realitatea ca și cum nu ne critică nimeni, ca și cum orice am face este ok și scopul ar fi nu să nu greșim, ci să fim fericiți și să oferim fericire și celorlalți.
Frica de greșeală ne împiedică să ne atingem potențialul pentru că încearcă să ne protejeze de durere, de un efort gratuit, de a ajunge să fim considerați inferiori de alții. Dar frica de greșeală ne este utilă atâta timp cât suntem copii, cât suntem infantili, cu frică de autoritate. Căci frica de greșeală este o frică de autoritate, de ceva sau cineva pe care-l considerăm că se pricepe mai bine la viață decât noi. Am început considerând părinții că știu mai multe despre viață decât noi și am avut dreptate. Este, totuși, posibil, că la vârsta la care citiți articolul ăsta să știți mai multe despre viață decât părinții voștri, cel puțin în ce privește valorile voastre. Acum voi puteți fi autorități sau puteți lăsa realitatea însăși să fie autoritate. Autoritatea nu greșește decât față de o altă autoritate. Ați auzit vreun preot să spună că Dumnezeu a greșit? Nu. Pentru că nu există o autoritate mai mare în religie. Cel care își conduce viața și se raportează la el, nu mai greșește la fel de des, să zicem. Cel care are reguli mai flexibile, mai adaptate la dansul vieții (o autoritate mai mare decât el), greșește mai puțin, de asemenea. Mai mult, viața nu vrea să suferi. Dacă vrea, îți oferă exact câtă durere se pretează și nimic mai mult. Dacă ai viteză și ai greșit, mori, pentru că asta se pretează. Dacă ai supraviețuit fără nicio zgârietură, atunci asta a fost ceea ce s-a pretat la acțiunea pe care ai făcut-o. Viața nu vrea să suferi mai mult. Vei suferi doar pentru că ceilalți te vor certa. Faptul că vei da banii să repari mașina nu implică o suferință. Dacă vei suferi, iarăși va fi pentru că cineva, inclusiv tu, vrea ca tu să suferi, dar viața nu-ți cere asta.
Vinovăția pe care o simți este pentru ceilalți oameni. O vei simți atâta timp cât alegi să o simți. Dacă atunci când erai mic, a te simți vinovat te scutea de bătaie, să zicem, acum suferința este însăși bătaia și ți-o administrezi singur/ă. Doar că acum cunoști mult mai mulți oameni cu valori extrem de diverse și este aproape imposibil să nu greșești măcar față de unul. Prin urmare, poți să-ți propui acest scop imposibil să nu greșești față de nimeni și să suferi intens dacă cineva ți-a dat de înțeles că „i-ai greșit”, sau poți să-ți propui să realizezi ceva măreț în viață, ceva care să atingă viața ta și a celorlalți într-un mod deosebit.
În final, mă bucur că ți-e frică de greșeală! Sper să-ți fie în continuare și speri să înțelegi că cea mai mare greșeală nu este să greșești, ci să-ți trăiești viața cu frica de greșeală. Fie-ți frică de greșeala de a lăsa greșeala să-ți limiteze viața! Și singura autoritate lasă să-ți fie propria fericire! Ai greșit față de ea până acum?