Consiliere Psihologica Cabinet Psihoterapie

De când epoca verde (pentru „culori” vedeți articolul Nivelurile Conștiinței) s-a instalat și în România, multe persoane au început să caute religia în forma ei mai evoluată, numită spiritualitate. Acest fenomen a afectat mai toate memele feminine, răscolind trecutul. Astfel noi forme de albastru (mituri) au devenit la modă și magia (violet) a ajuns, iarăși, la rang de realitate incontestabilă. Deși verdele este mai selectiv în ce alege din memele trecute, cei care se aflau deja în albastru sau în violet sunt în al nouălea cer că cineva le valorizează percepția asupra realității. În sfârșit sadismul, ignoranța și etnocentrismul lor sunt justificate.

Violetul, ne aducem aminte, este nivelul vrăjitoarelor, al spiritelor, animismului, superstițiilor, ritualurilor, talismanelor, numelor răsunătoare și persoanelor pe lângă care trebuie să stai dacă vrei să te infectezi de măreție. Sângele (sau rudenia) este, de asemenea, foarte adorat de violet. Familia este pe primul plan și mai presus de legea după care îi judecă pe ceilalți. Roșul – egoismul centrat pe putere – înseamnă abilitatea de a minți, de a păcăli în direcția profitului personal.

Verdele, din dorința de a găsi sens în viața, a încurajat, fără să vrea, această mentalitate la cei care erau deja în ea. Verdele se adresează celorlalți de pe o poziție de egalitate. Acceptă că nu știe și vrea să învețe. Violetul se adresează verzilor de pe o poziție de superioriate. El se crede pe el persoana de legătură între spirite și această lume. Violetul asociat cu roșul șmecher creează vrăjitoare care ne… vrăjesc. Adică zic că vorbesc cu morți sau că văd în viitor și, de fapt, ne păcălesc ca să ne ia banii.

Verdele simte bucuria vieții și tratează planeta ca pe o ființă vie care are nevoie de grija noastră. Și violetul crede că planeta este vie, doar că nu o percepe ca sensibilă, ci ca pe o magiciană pe care trebuie să o vrăjești. Dacă știi exact ce cuvinte să-i spui și în ce ordine, imdeiat îi iei mințile și îți aduce mulți bani sau noroc în dragoste. Dacă trece o pisică neagră prin fața mea, natura se zburlește și vrea să mă atace. Dar, imediat ce fac trei pași în spate, se liniștește. Asta avea nevoie de la mine. Acum suntem pe bune. Apropos de noroc, nu-i înțeleg pe vânzătorii de „talismane care aduc bani”. De ce ai vinde ceva care-ți aduce bani degeaba? Eu le-aș pune pe toate în jurul ușii și aș ieși din când în când să colectez.

Apoi există albastrul. Oamenii care sunt deja în albstrul românesc, numit Creștinism, își întăresc aceste idei de fiecare dată când cineva spune „cred în Dumnezeu”, chiar dacă ideea lor n-are nicio treabă cu Tăticul nostru care stă cu ochii pe noi până și duminica, în ziua lui liberă. Dumnezeul nostru este cam prea restrictiv, însă, pentru verzi. Verzii n-au nicio supărare pe homosexuali, pe alte rase, pe alte religii, pe roșiii egoiști și, de asemenea, verdelui nu-i plac ierarhiile, cu atât mai mult cele rigide, specifice albastrului. Așa că un nou albastru a venit din orient, în varianta lui machiată, adaptată pentru ochii civilizați ai verzilor care apreciază egalitatea. Buddhismul (Zen și nu numai) și Yoga sunt cele mai populare forme religioase actuale în lumea civilizată tocmai din acest considerent și pentru că oferă posibilitatea salvării în această viață (orientarea spre scop portocalie, prin care toți verzii au trecut).

Vă spun asta din perspectiva omului informat. Sunt interesat de religie de la o vârstă fragedă, am citit în domeniu și am fost implicat sau am avut contact cu următoarele: Ortodoxism, New Age, Catolicism, Buddhism Zen, Buddhism Calea de Diamant, Yoga cu Mario Vasilescu, MISA, Sahaja Yoga, foarte puțin Islamism și foarte puțin Gnoză. De asemenea, am făcut Respirația Holotropică și Hemi-Sync. Majoritatea acestor religii sau căi de evoluție sunt conduse de bărbați (mai puțin Sahaja Yoga), există în mai toate o structură de putere de care se abuzează, mai toate desconsideră sexualitatea (cu excepția MISA) (albastrul, de altfel) este singura memă care desconsideră sexualitatea), mai toate pun accent pe „noi versus ei” (deși unele o fac mai voalat), mai toate pun accent pe o Lege (care sigur are niște idei de pe vremea când logica nu era trandy) și pe o Autoritate (cea care a dat legea și care te arde, la propriu sau nu, dacă nu o respecți). Altfel spus, toate (chiar dacă în proporții diferite) sunt foarte încărcate de violet și de albastru și toate își exagerează beneficiile. Spuneam că multe din aceste forme sunt machiate. Intri în contact cu adevărata lor natură dacă vrei să te așezi pe cale (să devii călugăr, de exemplu). Altfel pare destul de egalitaristă și tolerantă.

Bănuiesc că multitudinea de opțiuni, varietatea, duce la competiție, iar competiția duce la minciună. Cum să reziști altfel pe piață dacă nu te compari cu „detergentul obișnuit”? Astfel, în locul unei cooperări și creearea unei religii universale, bogate, complete, avem multe căi înguste, dificile, infantile, unele chiar fără destinație și care prezintă riscul de a crea boli psihice oamenilor care nu au un Eu suficient de puternic ca să facă față… „vocii lui Dumnezeu”, ca să zic așa.

Verdele, deci, în încercarea lui de a trece dincolo de religie, se întoarce la religie și la pre-religie. De ce? Pentru că nu știe după ce criterii să discearnă. Și, încurajat de verde, albastrul și violetul se încăpățânează și mai tare să nu evolueze. În sfârșit au scăpat de neșpeții ăia care nu se mulțumeau doar să creadă; se apucaseră să cerceteze.

Există, însă, ceva dincolo de religie. Verdele a intuit corect. Albastrul și violetul au un mic sâmbure de adevăr. De altfel, există și cercetări în albastru care demonstrează asta – cercetări în sensul că mai mulți oameni, din religii diferite și perioade diferite – au ajuns la aceeași concluzie. Există iluminare – sub o formă sau alta a fost descrisă de toate religiile. Există Dumnezeu, dar nu așa cum îl vede albastrul. Există o cale către uniunea cu Dumnezeu, descrisă la fel în toate religiile importante, dar cu denumiri diferite și cu interpretări adecvate epocii/memei lor. Astfel de persoane care au vorbit de Dumnezeu și, unii dintre ei, despre calea către el sunt: Buddha, I(i)sus, Sf. Dionysios, Toma D’Aquino, Maica Tereza, Sri Aurobindo, Remi, Plotinus, Lao Tze etc.

Asta caută verdele și memele de deasupra lui: această religie demonstrabilă și verificabilă, cu valori reale, divine, care pot fi trăite plenar și nu unele coapte de Conducătorii noștri ca să ne cumințească. Aceste concepte depășesc logica portocaliului materialist. Nu sunt pre-, ci post-logice. Adică au logică și sunt dincolo de ea. A nu pune geanta jos că rămâi sau devii sărac, nu are nicio logică. De fapt, bogăția materialistă nu are legătură cu bogăția spirituală. New Age-ul, de exemlu, are magie violet, un Eu inflamat roșu și informații din fizica cuantică. Spiritualitatea nu înseamnă să am o mașină scumpă și un job bine plătit ca să pot să mă simt superior altora, pentru că eu cu minte mea, am curbat Universul ca să-mi dea bani. De asemenea, nu înseamnă nici că dacă eu mă rog mai mult îl impresionez pe Dumnezeu – „uite, de ăsta îmi place, se roagă mult. Nu trece zi să nu se plângă la mine și să-mi ceară chestii!”. Ci spiritualitatea reală se atinge abia după ce percepția asupra vieții evoluează. Cu cât conștiința este mai evoluată, cu atât priza la realitate este mai bună și cu atât religia este folosită în scopuri mai nobile.