Cabinet Psihoterapie
Acest concept este preluat din cartea lui Eckhart Tolle, Puterea Prezentului. În carte, corpul durere este prezentat ca o entitate vie, ca o ființă energetică, ce se hrănește cu emoțiile noastre negative. Pentru cei care au citit Inuaki, Reptilianul din Mine de Aryana Havah, seamănă, întrucâtva, cu Anunaki, adică cu rasa de crocodili extratereștrii care ne conduc lumea.
Fiindcă sunt destul de ancorat în portocaliu, am dificultăți în a crede în spirite și monștri (adică în violet), dar acest corp durere chiar este real. Eu prefer, însă, să-l văd ca pe un „obicei”, ca tendința naturală a omului de a se vedea important – „Dumnezeu mă ține tot timpul ocupat, îmi dă un milion de lucruri de făcut… înseamnă că are încredere în mine că mă descurc!”.
Corpul durerii este suma tuturor emoțiilor și gândurilor negative pe care la avem. Chiar și atunci când ne este milă de cineva, tristețea pe care o simțim hrănește tot corpul durerii. Corpul durerii este și sadic și masochist. Pe de o parte face tot ce poate să-ți ridice tensiunea, pe de altă parte, dacă te enervezi pe el și îl critici sau îl înjuri… îi place: „așa este, am fost obraznic, dă-mi peste fundul durerii!”. Ca orice alt corp, și acesta poate deveni obez dacă îl hrăniți prea mult. Iar obezitatea, evident, atrage după ea o foame constantă și o cicălire constantă să-i mai dați ceva: „ia uite mă ce-a făcut ăla!!! dă-i claxoane!!!”, „cum și-a permis să nu te respecte la cât ești tu de important! zi-i mă ceva! dă-i una!!” sau „iar nu te-a băgat în seamă; nu ești important înseamnă, nu contezi, ești un nimeni, plângi! hai plângi! hai că știu că poți! așaaa, oh da!!!”.
O altă caracteristică a acestui corp durere este că se bucură de tot ce nu-i place corpului tău și suferă din cauza a ceea ce te face să te simți bine. Un corp durere bine hrănit, va lua stările tale de bine și-ți va da în schimb remușcări – va fi precum conștiința, acea parte din corpul tău care se simte rău când tot restul corpului se simte bine: „am râs prea mult, presimt că o să mi se întâmple ceva rău!”, „am făcut sex, ce-or să creadă alți oameni despre mine?”, „a fost bună mâncarea asta, dar cred că am pus pe mine două kg”, „ne-am distrat, dar acum s-a terminat, trebuie să mă întorc iarăși la problemele mele!” și tot așa.
Majoritatea oamenilor nu observă acest corp durere, întrucât cred că există un motiv exterior pentru starea lor neplăcută și că ei nu au încotro decât se reacționeze la el. Dar, de cele mai multe ori, lucrurile nu stau așa. Întâi există starea neplăcută și abia apoi găsim scuzele. Aici este mult de elaborat, dar haideți să luăm un exemplu. Să zicem că suntem nemulțumiți că nu avem ceva și să zicem că, printr-o minune, obținem acel ceva. Într-o primă fază atingem liniștea, dar apoi, în scurt timp, apare o altă nemulțumire legată de altceva. „Este normal să apară”, spuneți voi, dar nu este un pic dubios că această stare rămâne constantă, deși motivul se tot schimbă? Oricâte am realiza, mulțumirea pare că spune „uite ce e, am niște treabă, dar mai realizează tu ceva colosal și-ți promit că-ți acord 10 minute numai ție”. Pe de altă parte, nu am văzut mulți oameni să se mulțumească cu ce au, să aprecieze lucrurile sau persoanele minunate din viața lor, să aprecieze sănătatea, faptul că sunt la zi cu plățile, faptul că au rude în viață, faptul că trece weekendul și-și văd iar colegii etc. Cum se face că deși obținem lucruri, deși avem mai multe de câte ne lipsesc, balanța înclină spre nemulțumire?
Concluzia este că nu această lipsă creează starea neplăcută, ci starea neplăcută este punctul de pornire. Dacă nemulțumirea ar fi determinată de lipsă, în urma satisfacerii ar trebui să experimentăm o liniște mentală; când a fost ultima voastră liniște mentală? În realitate, nici măcar nu ne lipsesc, în adevăratul sens al cuvântului, multe lucruri. Mai degrabă ne dorim decât avem nevoie. Și ne dorim pentru că încercăm disperați să umplem golul. „Știu, îmi trebuie mai mulți bani”, „știu, îmi trebuie o excursie la Paris”, „știu, îmi trebuie o relație”, „știu, îmi trebuie un alt job”, „știu, trebuie să ies la pensie” – vorbiți cu oamenii care au ce vă doriți voi și vedeți câtă liniște mentală experimentează ei.
Vestea bună este că acest corp durere poate fi pus la cură. Un corp mai ușor este mai facil de manevrat și, deci, veți avea mai multă energie la dispoziție. Totuși, refuzul corpului durerii încă nu face parte din normalitate. Altfel spus, sănătatea psihică încă nu face parte din normalitate. Normal înseamnă nu să ai ce-ți trebuie, ci să suferi că nu ai lucruri care nu-ți trebuie. Am văzut copii mici și persoane mai puțin inteligente care se plâng doar pentru că așa se face. De obicei copiază una-două fraze care sunt de efect și le folosesc în toate discuțiile. Sunt ușor de observat pentru că ceea ce spun este vag, gen: „guvernul fură”, „prețurile sunt prea mari”, „am vorbit eu cu nu-știu-cine și a zis x” etc. Nu neapărat că ceea ce spun este fals, dar modul în care o spun este repetitiv și… teatral, să zicem. Atunci când sunt într-o discuție, încearcă să orienteze conversația către acele câteva fraze – pe care le spun cu aceeași energie și același ton – ca să aibă și ei o nemulțumire și să fie în rândul lumii.
Ieșirea din corpul durerii se face prin dezobișnuire. Eckhart Tolle recomandă să rămânem în prezent, să fim conștienți de fiecare clipă. Cu siguranță acesta este drumul de urmat, dar este mai rău decât un drum de țară după ploaie! Prezentul devine, totuși, cu atât mai accesibil cu cât mai mult din el este acceptat.
Deci, dacă v-ați săturat să dormiți înghesuit, dacă v-ați săturat să râdă corpul durere de voi, dacă vreți să vă bucurați mai mult de viață, acceptați-o! Este adevărat că nu este deloc ușor să facem asta, dar ce scop mai valoros există decât să învățăm să ne bucurăm de viață. Și nu uitați, orice gând de genul, „am să mă bucur, dar n-am timp acum; poate mai încolo când am să obțin x” este corpul durere care vă vrăjește. Un fel de „stai mă liniștit că-ți dau banii, dar mai încolo, când fac rost de ei!”.