In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Semnificația Durerii

V-ați întrebat vreodată de ce există durere pe lume? De ce să nu trăim în paradis constant? De ce trebuie să suferim? Ei bine, filmul „The Answer Man” a venit cu un răspuns genial: pentru direcție. Durerea ne împinge de la spate în două direcții: înainte în viață și în sus în evoluție. A ne opune vieții sau evoluției este dureros. Prin urmare, durerea are un sens, un mesaj, un scop. Nu-i așa că nu prea ne învață nimeni asta despre ea? Durerea este privită, în general, ca o monstruozitate, ceva ce trebuie să evităm și să depășim (adică să ignorăm). Durerea vine și noi trebuie să facem ceva să fugim de ea, să luăm o pastilă să o amorțim, să ne uităm la un film, poate uităm de ea etc. Când ne-ar fi mult mai bine să o întâmpinăm, să-i prindem mesajul și să o lăsăm să treacă de la sine. Cu siguranță, comportamentul nostru este orientat către a obține plăcere și către a evita durerea. Chiar și persoanele care par că aleg durerea, cum ar fi soțiile unor bărbați violenți, caută plăcere. Doar că sursa pentru ea este obișnuința, iar schimbarea este văzută ca potențial dureroasă.

Durerea este, deci, văzută ca ceva rău. Dar ce este răul? Este ceva ce stabilim în funcție de durere. Dacă, făcând un anumit lucru ne doare acum sau mai târziu, înseamnă că este „rău”. Și ne plângem de ceva că este „rău” atunci când ne doare. Este ceea ce se numește o „definiție circulară” sau „tautologie”. Altfel spus, nu avem un punct de reper solid. Nu putem stabili răul decât prin durerea pe care o provoacă. Răul nu este rău, decât în raport cu alte lucruri plăcute care se întâmplă în viața noastră. Nimic din lumea asta nu este atât de groaznic încât să nu putem „să facem față”. Altfel spus, răul nu este atât de rău. Cum putem să „nu facem față”? Orice ai face este un mod de a face față. Dacă plângi și abandonezi nu înseamnă că nu ai făcut față, ci că așa ai făcut față până acum. Ce zici, ai putea face față și altfel?

Răul și durerea nu sunt ceva de evitat și atât, ci de înțeles și de acționat în consecință. Ele sunt semnale. Durerea are scop orientativ, ea poartă un mesaj pentru noi, întotdeauna. Scopul nu este să fugim de ea, ci să-i prindem mesajul. Dacă facem asta, vom învăța ceva despre noi, despre viață, despre lume, despre corpul nostru și nu va mai fi nevoie să vină o a doua oară pentru același lucru. Dacă ți se întâmplă să spui „de ce mi se tot întâmplă asta mie?” e clar că eviți mesajul durerii. Ascult-o și vei afla de ce ți se întâmplă. A fugi de ea înseamnă să fie mereu în urma ta, înseamnă că de fiecare dată când te odihnești să te prindă de pe urmă. Într-un final, cel mai perseverent câștigă, iar durerea ignorată este foarte perseverentă.

Ce ne spune durerea? De exemplu, dacă punem mâna pe o plită încinsă și ne frigem, ce mesaj are pentru noi durerea? Cei mai mulți dintre voi vor spune ceva gen „mesajul este să nu mai punem mâna pe plită atunci când este încinsă”. Dar asta este doar o parte din mesaj. Dacă am asculta-o până la capăt, ar mai spune „în acest moment și în aceste condiții nu ești pregătit” – anumiți oameni pot să ia o oală încinsă de pe foc cu mâinile goale și să o pună pe masă (bunica mea, de exemplu), ceea ce înseamnă că durerea nu semnalează ceva rău, ci doar o lipsă de antrenament. De exemplu, dacă încercați să faceți ceva greu și se lasă cu un efort și o frustrare dureroase, acest lucru nu se întâmplă pentru că „nu puteți să vorbiți în public”, ci pentru că aveți prea puțin antrenament. Durerea ne previne să ieșim din vechile tipare, din vechile obișnuințe, tocmai pentru că nu toate schimbările sunt garantate să fie pline de bucurii. Și mai există o altă parte din mesaj care spune „această acțiune a ta te va afecta. Ești sigur că scopul este atât de important?” – uneori o durere este inevitabilă pentru a atinge un scop. Acest lucru nu este o scuză să nu-l atingem, ci mai degrabă va fi un fond pentru ca atunci când îl vei atinge să te bucuri mai mult. De asemenea, un scop greu de atins este mai individualizat, îi diferențiază pe cei care așteaptă momentul potrivit de cei care nu-l așteaptă, ca să-l citez pe Woody Allen. Adică face diferență între cei care reușesc și cei care caută scuze.

Durerea ne poate fi prietenă, dacă alegem asta. Ne poate feri de lucruri care ne fac rău sau ne poate pune în valoare. Durerea este un instrument precis. Dacă te-ai lovit în vârful unui cui, te vei feri de vârful cuielor și nu de metale în general. În funcție de unde ai obținut durerea ai posibilitatea să afli ce anume doare. Mai mult, durerea nu este ceva abstract, exterior nouă, ci o relație între ce poți tu și ce-ți oferă viața. Majoritatea oamenilor încearcă să schimbe lumea, crezând că durerea ține doar de lume, că ei nu sunt responsabili de ce simt. Desigur sunt, am discutat asta în „Nervii: importați sau producție proprie”. Dar hai să vedem și cum anume sunt responsabili. Să vedem ce mesaj are durerea psihologică pentru noi și ce putem schimba la noi ca să nu ne mai ferim de viață. Există trei tipuri de durere psihologică, adică trei tipuri de stări neplăcute pe care am prefera să nu le avem nici noi, nici cei dragi nouă: furia, tristețea și frica. Vom vedea, însă, că mesajul este cam același.

Simțim furie atunci când ne percepem slabi, când ni se pare că ni s-a făcut o nedreptate, când ne simțim inferiori, neglijabili. Oamenii, când se simt puternici, nu se înfurie, pentru că nu pierd controlul, nu sunt la cheremul altora. A fi puternic, evident, nu înseamnă a fi recalcitrant și inflexibil la nevoile altora, ci doar a-mi asuma deciziile pe care le iau. De exemplu, dacă eu sunt puternic și decid să te ajut, nu contează dacă tu îmi mulțumești pentru asta sau nu, nu am făcut-o pentru tine, ci pentru mine. Eu am decis să te ajut, a fost dorința mea cea pe care am satisfăcut-o. Mă înfurii când satisfac dorința ta și mă aștept ca tu să faci ceva în schimb, când sunt la cheremul răspunsului tău, deci când sunt slab, inferior, vulnerabil.

Ca să nu mai simțim furie, este util să observăm ce nevoi ne-am satisfăcut sau am putea să ne satisfacem în urma unei acțiuni „pentru altcineva”. De exemplu, merg la doctor, stau două ore la coadă și aflu că nu mai are timp să mă vadă și pe mine pentru că s-a lungit la vorbă cu pacienții dinaintea mea și acum se schimbă tura . O variantă care ne-ar ajuta pe viitor (sau nu) ar fi să intrăm furioși la el în cabinet și să-i zicem „vreo două”. S-ar putea să fie mai conștient de timp data viitoare. Un alt comportament ar fi să iertăm și să plecăm. Cel mai toxic ar fi să ne înfuriem și să plecăm înfuriați acasă, descărcându-ne pe noi sau pe cei apropiați. În general, și dacă ajungem să-l certăm, tot plecăm încărcați de acolo și ne facem rău și nouă și celor din jur. Cel mai înțelept ar fi să-l iertăm și să-i spunem ce ne-a deranjat într-un mod suportiv. Iar iertatul să fie serios. Ca să iertăm, trebuie să câștigăm ceva, așa că dacă vă duceți să așteptați, luați-vă ceva de lucru sau de relaxare. Folosiți timpul astfel încât, orice s-ar întâmpla, să fiți câștigător. Chiar dacă nu ați folosit timpul „pierdut”, căutați acum, la final, ceva util în ceea ce s-a întâmplat, ceva ce ați învățat, ceva ce ați admirat etc. Sigur veți găsi ceva.

Tristețea o simțim când așteptările noastre nu au fost întrunite, când nu suntem de acord cu ce se întâmplă în viața noastră și simțim că orice am face nu va schimba lucrurile. Aici, capcana este să credem că lucrurile „trebuie schimbate”. Pierdem o persoană dragă, să zicem, și acest lucru ne doare foarte rău, am vrea să-l schimbăm, am vrea să aducem acea persoană înapoi, dar nu putem și acest lucru ne întristează. Aici iluzia este că binele care a fost până atunci nu va mai exista niciodată sau, în cazul morții, că noi, niște oameni simpli, puteam avea mai multe putere asupra vieții unei alte persoane. Viața are un drum și acest drum nu stă în puterea niciunui om singur. Chiar și o crimă nu este făcută de un om, ci de o societate care a programat acel om. Totul este interdependent, noi nu putem decât să încercăm să facem bine. Mai mult de atât nu se poate cere unei ființe firave numite om. Mai mult decât să încercăm să oferim bucurie, frumusețe, susținere celor din jurul nostru nu avem ce face. Nu putem conduce viețile altora. Nici măcar pe-ale noastre cu cine știe ce precizie.

Un alt aspect pe care îl putem schimba pentru a preveni tristețea este așteptarea. Este inevitabil să nu ne facem așteptări. N-am mai întreprinde nicio acțiune, dacă nu ne-am aștepta la un rezultat final. Dar unele finaluri pot fi nedorite și asta duce la durere. Mesajul este că respingem o parte din viață, că nu suntem de acord cu Dumnezeu, că refuzăm darul care ni se face. Ca să-l putem primi, trebuie să găsim partea bună în orice s-ar întâmpla. Mă aștept să iau acest examen sau acest job. Mi-l doresc pentru că uite ce aș câștiga. Dar ce aș câștiga dacă nu l-aș lua? Dacă te întrebi cu suficientă insistență sigur vei găsi un răspuns. Mulți ar spune că dacă gândești așa nu vei mai fi motivat. Din contră! De cele mai multe ori nu riscăm pentru că ne temem că am pierde. Credeți că acrobații la circ se antrenează fără plasă? Cine ar mai avea curaj să sară? Dar cu plasa, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla este să aterizezi într-un hamac. Mai mult, dacă te antrenezi cu o plasă de siguranță și pici, mai poți încerca și a doua oară, altfel…

Frica o simțim când ne așteptăm la ceva „rău”, la durere. Frica nu este așa gravă cum este frica de frică, adică asocierea durerii sau fricii cu ceva ce „n-ar trebui să fie!”, ceva ce „trebuie evitat cu orice preț!”, cu refuzul darului de care vorbeam în paragraful anterior. Frica o simțim când credem că nu vom face față, deși nimeni nu poate înțelege cum să nu faci față. Să zicem că moartea ar fi (o să vorbim și de ea într-un alt articol), dar în 99% din cazuri nu există acest risc. De cele mai multe ori frica nu are un motiv întemeiat. De exemplu, dacă ați descoperi acasă, după ce v-ați plimbat multe ore în oraș și v-ați văzut cu mulți cunoscuți, că ați avut o mare ruptură la pantaloni exact în zona fundului, ce-ați trăi? O mare panică sau este doar proiecția mea? :) Și este vreun risc de moarte aici? Nu există moarte de rușine, e doar o expresie, veniți-vă în fire! :) Toate aceste frici „iraționale” pe care le avem s-au construit la vârste foarte fragede când lumea era magică și puteai muri dacă nu ziceai „sărumâna” când intrai la cineva în casă. Acum nu doar știm că nu există Moș Crăciun, dar chiar am deveni suspicioși dacă l-am auzi pe-un bătrân că ne tot urmărește copilul să vadă dacă-i cuminte.

Cum să facem să nu mai trăim frica, cheia este să avem curaj să ne fie frică. Sună paradoxal? Și ce dacă? N-ați întâlnit oameni care se plâng de oameni care se plâng? („băi mă exasperează asta! cum intră în birou, cum începe să se plângă!”) Asta nu-i paradoxal? Deci, revenind la frică, cheia este să acționăm în ciuda ei. Credeți că acrobaților nu le este frică atunci când sar, chiar dacă au o plasă sub ei? Credeți că marii lideri nu au fost speriați să facă pașii importanți pe care i-au făcut? Credeți că lui Dumnezeu nu i-a fost frică de om după ce a început să se deștepte? De ce credeți că l-a dat afară din Rai și și-a pus porți? Cum se depășește o frică? Sigur știți! Cu toții avem frici pe care le depășim în viața de zi cu zi. Ne este frică să conducem mașina la început, dar până la urmă putem face asta dacă ne propunem. Ne este frică să mergem la un interviu de angajare, dar ne înghițim emoțiile și batem la ușă. Ne este frică să mergem pe stradă după ce ne uităm la acel serial horror care se dă pe toate posturile, cu numele de „știri”, dar o facem oricum. Felicitări! Deja faceți o parte, trebuie doar să vă ridicați pragul de toleranță. Durerea, frica vă spune să aveți grijă pe ce drum o luați, asigurați-vă că cei pe care-i admirați merg pe același drum și apoi exersați-l până vă obișnuiți cu el.

Și ceea ce este adevărat pentru frică, este adevărat pentru toate: nu trebuie să începeți de la 0, faceți deja o parte. Pragul durerii se află pe o axă, încercați să-l ridicați, să îndrăzniți mai mult, să permiteți unei dureri mai mari să intre în viața voastră, doar așa vă puteți realiza visele. Nu vă țineți chirciți sub un prag coborât, ridicați-vă în picioare. Lăsați durerea să vină, ascultați-i mesajul și permiteți-i să treacă. „Mi-e frică să pierd pentru că s-ar zice despre mine că nu sunt capabil” Poate că așa și este. Deci, ce-aș putea să fac să devin mai capabil? Cu siguranță mai multă experiență nu mi-ar strica! Este un lucru bun că nu m-am născut specialist în toate domeniile, ce mai făceam cu atâta viață?

Mesajul general al durerii este să ne deschidem, ușor-ușor, în fața vieții. Să-i permitem să existe cu toate surprizele ei și să căutăm lucrurile pozitive în cele ce ni se întâmplă. Durerea este semn că Eul nostru e prea mic, că suntem prea înguști, prea limitați, că nu credem în noi că ne-am descurca, că nu ne cunoaștem abilitățile de a face față, că nu cunoaștem lumea cât de periculoasă (sau, mai degrabă, cât de puțin periculoasă) poate să fie. Durerea ne spune că viața mai are niște secrete pentru noi și că este nerăbdătoare să ni le spună. Ia ascultă! Ce-ți spune durerea ta?

1 comentariu

  • Cristi spune:

    Interesanta analogia cu plasa acrobatilor. Este adevarat ca am reusi mai multe… daca am avea curajul de a exersa cu plasa, fara a ne fi teama de “ce va spune lumea” despre asta


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.