In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Scopul Vieții

Este ceva ce a devenit din ce în ce mai neimportant. Pe vremuri oamenii îl aveau. Acum doar puțini au rămas cu el. Cum ne afectează asta? Păi lipsa lui este un dezastru pentru viața noastră!

Există scopuri mici și scopul mare (unul!). Le numesc mici pe cele de moment dar și pe cele care nu ne definesc: „să mănânc”, „să merg la serviciu, ca să fac bani”, „să mă distrez la munte” etc. Scopurile mici sunt inevitabile, pentru că viața noastră vine nestructurată. În afară de câteva nevoi de mâncare, băutură, somn și alte vreo câteva, viața noastră este deschisă, putem urmări orice, putem avea orice valori și orice scop. Prin urmare ea se umple cu un scop mare inconștient și multe scopuri mici conștiente sau nu, care converg către scopul cel mare. În general, scopul cel mare este ascuns și searbăd, pentru că nu mai corespunde cu cel ce-a fost odată. Motivul pentru care nu mai știm de el ține de opoziția față de trecut, față de viața de la țară din vremea comunismului și înainte (mema albastră), când oamenii aveau un scop mare. Evoluția ne-a îndepărtat de acest scop mare religios și acum trăim libertatea lipsei de scop. Pentru că da, scopul cel mare ne închide, ne forțează viața într-un făgaș, ne leagă de un par. Scopurile mici sunt răsfirate în toate direcțiile. Nu ne țin pe o șosea cu o anumită destinație. Alergăm dezorganizați pe câmp.

Și dacă tot am folosit metafora asta, mai este un motiv pentru care alegem scopurile mici în locul celui mare. Înainte drumul ducea undeva clar, unde oamenii doreau să fie (să-și spele păcatele, să se pregătească pentru marea trecere) și mai știau că au un rol pe pământ, acela al meseriei în care se nășteau. Acum știm că la capătul drumului nu se află premii și nici nu știm ce ar trebui să facem. Acum alergăm dezorientați pe câmp, sperând că vom găsi ceva ce merită să ne trăim viața pentru. Doar că nu prea știm ce să ne dorim. Ne dorim mulți bani? Ne dorim, dar oare chiar atât de mult încât să sacrificăm distracția de moment? Și dacă ne-o sacrificăm și nu facem mulți bani? Nu mai bine mai tărăgănăm lucrurile? Lasă că mai avem timp să ne îmbogățim! La fel și cu celelalte scopuri „faimă, familie, un job mai grozav etc.” Dacă risc și pierd? Nu mai bine să nu încerc? Însă, după un timp, simțim că viața noastră bate pasul pe loc, că lipsa unei direcții ne omoară cu zile, că destinul nostru este gol, că n-am făcut nimic important în viața asta, că nu ne-am atins potențialul. Pentru femei este ceva mai ușor, pentru că ele văd o mare realizare în a naște un copil. Dar cu atât mai mult este mai dureros pentru femeile care nu nasc, fie că nu pot, fie că n-au cu cine. Și la fel de dureros este și pentru bărbați, pentru că ei sunt ctitori, conducători și singurul moment când sunt în control este când au telecomanda în mână (get it? remote control).

Pe vremuri, spuneam că lucrurile stăteau altfel. Și aici revin la „Nivelurile Conștiinței”. În arhaic (bej) oamenii nu știau de capul lor, erau ca și cățelușii și pisicuțele noastre dragi: nu aveau cuvinte și deci nu aveau timp (poți să te gândești la „mâine” fără să spui cuvântul? nu poți! poți să vizualizezi doar lumină afară, dar nu poți ști dacă este mâine sau nu până nu atașezi cuvântul „mâine”, nu-i așa? Nu poți trăi în timp, decât dacă folosești cuvinte sau o altă formă de limbaj). Iar fără timp, scopul mare nu are niciun sens. Urmăreau scopuri mici, de moment: hrană, sex, somn… ce-am discutat mai devreme. Cei care încă sunt în bej (bebelușii sau cei cu boli degenerative), au același comportament: nu-și pun problema scopului vieții, trăiesc clipa și se pot îndrepta către o prăpastie cu zâmbetul pe buze pentru că nu știu de existența ei. Și, evident, cel mai mic necaz îi devastează complet.

În violet (magic) omul credea că în spatele a orice se află un alt om. Un om mai puternic decât ei controla vântul, altul ploaia, altul recolta, altul soarele etc. Cum durerea era la tot pasul, scopurile mici erau să faci pe plac multor oameni din spatele cortinei, adică spiritelor, prin sacrificii (gen îngropatul copiilor de vii pentru ca viața din ei să treacă în recolte; asta se întâmpla la incași – Ken Wilber, Boomeritis). Scopul cel mare era dat de un vraci și impus de un lider. Lucrurile încă seamănă și în era noastră, de aceea mulți bani de la guvern se duc pe biserici. Scopul mare urmărea împăcarea spiritelor prin ritualuri. Având viața structurată de ritualuri, oamenii nu stăteau cu frica de a fi omorâți de spirite. Această structură reprezenta scopul cel mare. Oamenii care încă sunt în violet au impresia că pot citi viitorul în lucruri care n-au nicio treabă cu el, cum ar fi cafeaua sau cărțile de joc, sunt puternic conduși de superstiții și trăiesc pentru a deveni bogați (cum au auzit că e bine) sau a fi iubiți de divinitate, folosind superstiția ca modalitate. De exemplu, „unii muncesc susținut să facă bani, dar asta pentru că sunt fraieri. Metoda mea de îmbogățire este să nu fluier în casă și să nu-mi pun geanta pe jos și banii vin singuri”.

În roșu, spiritele s-au transformat în zei. În continuare erau sacrificați oameni în cinstea zeilor și în continuare oamenii sacrificați erau mâncați. Diferența este că erau mai mulți, pentru că roșul înseamnă apariția primelor imperii. Incașii menționați anterior erau, de fapt, în roșu. Diferența față de violet era că zeii aveau acum personalitate, erau geloși, invidioși, cu poftă de sex (a se vedea zeii greco-latini), erau avizi și doreau sacrificii mai multe, de aceea triburile plecau frecvent la război, spre deosebire de clanuri (violet) care doar se apărau. Scopul mare era același: zeii trebuie împăcați și viața trebuie trăită în acest mod specific pe care ni-l spun preoții (un singur vraci nu mai era de ajuns, pentru că erau mult mai mulți oameni). Un lucru nou care-i deranja pe zei este sexul între frați. La clan îi deranja sexul în afara familiei. Iarăși oamenii știau ce să facă, ce e bine și ce este rău și aveau un scop în viață. Chiar și vraciul care concepea acest scop era convins că este un scop „bun”, pentru că-l concepea intuitiv (adică se gândea el așa) și considera că gândurile îi vin direct de la zei (biblia este plină de astfel de exemple). Cei care în zilele noastre sunt în roșu, își urmăresc propria stare de bine și uneori a familiei apropiate. Roșul este asociat cu zeii puternici, care fac ce-și doresc. Și în roșu cei mai apreciați sunt bărbații care pot, care domină. Gândirea roșie sună cam așa: „Cum să fac să mă îmbogățesc fără să muncesc? Cum aș putea să iau bani mulți degeaba?” Unii chiar reușesc asta. Charlie Sheen lua 2 milioane de dolari pentru fiecare episod din serialul „two and a half men”. Alții fac mulți bani din muzică, emisiuni, artă etc. Alții deja au mulți bani și doar îi vântură și fac și mai mulți bani, fără prea mare efort. Asta caută roșul: să dea lovitura. De aceea îl vei vedea frecvent la pariuri.

Să nu înțelegeți greșit, noi toți avem toate memele anterioare în noi. Cine nu vrea mulți bani degeaba? Cei care au atins portocaliul, de exemplu, au în ei și albastru și roșu și violet și bej. Faptul că cineva are o superstiție nu înseamnă că este în violet cu totul. Dar superstiția este un comportament de violet. Mai mult, cei la care au atins violetul ca cel mai înalt nivel de înțelegere a lumii, nu ne sunt inferiori. Inferioritatea nu poate fi dedusă decât raportată la un scop. Faptul că un om vede mai puțin din realitate îl face mai dezadaptat la ea și, deci, mai susceptibil să sufere când va da peste probleme (și va da negreșit). Dar n-a zis nimeni că nivelul evoluției conștiinței este singurul lucru care contează în viață și că în raport cu asta ar trebui să decidem cine e bun și cine e rău.

Următorul nivel este cel mitic, al zeului șef. Partea minunată a acestui nivel este renunțarea la sacrificiile umane, în favoarea animalelor domestice. Știți povestea lui Abraham care a fost pus de Dumnezeu să-și omoare fiul? Sunt convins că a făcut-o. Doar că noua religie se lăuda că sunt civilizați și nu omoară oameni ca sălbaticii dinaintea lor (roșii) și bănuiesc că i-au schimbat finalul ca să fie în acord cu „scopul cel mare”. Toate aceste ere s-au construit una peste alta. Scopurile mici au tot suferit schimbări: acum ca să-i faci pe plac lui Dumnezeu trebuie să nu păcătuiești, să nu încerci să urci pe scara socială, să nu-ți dai jos șeful, papa este pe viață, preafericitul este pe viață și tot așa. În continuare preotul stabilea scopuri pentru oameni. Fierarul avea exact acest scop în viață, cel de a fi fierar. De aceea l-a făcut Dumnezeu, ca să fie fierari pe pământ. Nici el nu-și dorea mai mult. La fel țăranul, ciobanul, boierul etc. Fiecare se definea prin familia în care se năștea. Cel care în zilele noastre este în albastru este convins că are un rol pe această lume, că Dumnezeu îl vrea pentru ceva și asta este scopul lui mare în viață. De obicei albastrul este foarte captivat de jobul pe care îl are și se definește prin el. Găsim astfel de oameni în toate profesiile: „Eu sunt doctor, scopul meu este să salvez vieți!” „Eu sunt soldat, scopul meu este să apăr țara aici sau departe!” „Eu sunt psiholog, scopul meu este să aduc fericirea în viața oamenilor!” etc. Scopul ne face fericiți, ne dă sens. Oamenii care au atins lucruri înalte în viață, care au ajuns cineva, au făcut-o pentru că au avut un scop mare. Specific memei albastre este că scopul este un proces. „Scopul meu este să repar mașini. Nu se va întâmpla niciodată să termin de reparat mașini. Întotdeauna voi avea acest scop. Acesta este drumul meu. Și, dacă nu am timp de altele, asta e!” Dar un scop albastru are niște dezavantaje serioase – altfel n-ar fi fost abandonat.

Apoi a apărut știința (portocaliul) și oamenii au început să testeze alte căi pe lângă cea dreaptă și au descoperit că nici curba nu e rea. Pentru prima oară scopul oamenilor a trecut de la avea o viață corectă la a cunoaște adevărul (în combinație cu mema albastră) sau a deveni bogat (în combinație cu mema roșie). Nu mai conta ce vroia Dumnezeu (adică inițiatorii bisericii), ci ce dorea omul. Viața era pentru prima oară despre el. Mai mult, acum scopul nu mai era un proces, ci un produs. Omul, pentru prima dată vrea ceva înainte să moară. Scopul înainte era legat de acea dată. Acum știe că nu-l mai așteaptă nimic după acea dată și vrea să obțină bucurii mai devreme. Doar că nu mai pot fi la fel de valoroase. Acum sunt trecătoare, atunci erau veșnice. Prin urmare, frustrarea a început să apară. Primul factor frustrant este nerăbdarea de a atinge scopul, al doilea este prea puțina satisfacție pe care o oferă scopul și a treia este că orice scop ai avea, moartea tot vine și oricum nimic nu contează. Prin urmare, portocaliul încearcă să înece această frustrare fiind obsedat de tot felul de comportamente roșii („desfrânate” adică – albastrul iubește foarte mult frâna). Portocaliul își percepe viața mai goală decât o percepea în memele anterioare, pentru că nu mai are o direcție, un scop care să-l ghideze. Nu este mai nefericit decât albastrul, totuși. Albastrul are un scop mare, dar viața lui este închisă în reguli și în protejarea imaginii „eu sunt inginer, nu pot să mă pretez la a… mânca după cineva de rang mai mic decât mine”, de exemplu). El știe ce are de făcut, dar ce are de făcut este să meargă pe o frânghie. Are o grămadă de nevoi care-l trag și în stânga și în dreapta și el n-are voie să calce pe lângă pentru că va cădea de sus. Portocaliul nu are o cale de bine-rău, pentru că nu are un singur scop. Desigur va evita să rănească alți oameni, pentru că este empatic și înțelege durerea, nu este un egoist roșu.

Verdele a mirosit că scopul vieții nu poate fi ceva ce ai în viitor, pentru că ai trăi prea mult în frustrare. El trebuie să se afle în prezent, în fiecare clipă. Fiecare clipă este un scop în sine, este un motiv să fim bucuroși pentru că am atins acest scop al vieții iar și iar. Scopul vieții este viața în sine. Iar „viața” nu se referă la a nu muri, ci „viața” include moartea, include toată existența și non-existența, include totul. Verdele a intuit asta și este meritul lui că atâția oameni se bucură de viață, în loc să se plângă de ea. Dar și verdele are o bubă. El rămâne în prezent. Fiindcă nu are ierarhie, fiindcă nimic nu este mai bun decât altceva, nu poate să-și stabilească un scop organizator în viitor. Nu poate accede la nimic. Unde să te duci dacă perfecțiunea este în fiecare clipă? Verdele, deci, trăiește mai multă fericire, dar nu se deplasează în nicio direcție. Verdelui să nu-i spui să schimbe ceva la el că face crize. Ceilalți trebuie să fie mai iubitori, nu el să fie mai dominant, nu el să ceară mai asertiv. Ceilalți să nu-l mai exploateze, dar el să nu se arunce cu îndrăzneală în viață și să-și urmărească scopul. Și apoi se supără că alții au și el n-are ceva ce el își dorește. Și el își dorește. Și-ar dori să nu-și mai dorească nimic, să-i fie suficientă clipa de acum, dar nu-i e. Toate celelalte meme au rămas în el și-și cer drepturile. Și aici este cheia scopului în viață – cel puțin până la galben, că nu știu cum se vede din turcoaz și mai sus.

Înainte de a da soluția trebuie să știm că nu putem să nu avem un scop în viață. Dacă este conștient, îl știm, dacă este inconștient sună cam așa: „să nu greșesc”. Verdele nici măcar nu mai folosește termenul de „greșeală”, dar tot ăsta rămâne scopul vieții lui. Uitați-vă la viața voastră. Oare nu sunteți interesați de bine și de rău? Oare nu aveți niște valori și-i apreciați pe oameni în funcție de ele? Oare nu vă simțiți groaznic atunci când greșiți, atunci când nu reușiți, atunci când ceilalți vă critică? Înainte greșeala era aceeași, acum nici nu mai știm ce să facem să nu greșim. Chiar dacă mai avem și alte scopuri, nimic nu se ridică asupra acestuia. Vom vorbi mai mult despre asta în alt articol.

Cheia scopului în viață este multitudinea. Este a soluționa o multitudine de scopuri de la toate nivelurile pe care le-ai parcurs până acum. Specific, pentru bej sunt nevoile bazale, pentru violet cele de armonie cu mediul, pentru roșu nevoia de a te afirma, de a conta pentru ceilalți, de a fi valorizat, pentru albastru nevoia de apartenență la grup, nevoia de structură în viață, de șosea, adică de un proces care să te bucure (un anume job), pentru portocaliu nevoia de a obține rezultate, de a descoperi, de a cunoaște, de a aplica ceea ce învățăm și a da viață proiectelor, pentru verde iubirea de sine, armonia trup-minte și implicit armonia cu ceilalți, nevoia de a avea un impact în lume care să ducă la creșterea fericirii unor necunoscuți și nevoia de spiritualitate. Și sunt convins că mai sunt și altele. Cheia, deci, este o abordare galbenă, adică o unitate, un fir roșu între toate aceste meme, un scop sau un grup de scopuri care să le unească pe toate. Este foarte importantă prezența unui scop director, a unui ceva măreț de realizat. Sunt convins că aveți ceva ce n-ați avut curaj să vă propuneți până acum, pentru că vă este frică să nu greșiți, să nu investiți degeaba. Dar mai bine investești degeaba într-un scop fascinant, decât să te păstrezi fresh pentru momentul în care vei realiza că ți-ai ratat destinul.


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.