In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Rolul Banilor

Iată ceva care nu ne lasă indiferenți. Majoritatea oamenilor sunt îndrăgostiți de aceste hârtii colorate, pe când alții le consideră sursa multor suferințe și ochii celui nenumit (de cei care încă mai cred în magie). Zeitgeist vrea să-i abolească, pentru ca oamenii să nu mai urmărească aceste scopuri egoiste și să se ajute între ei. Altfel spus oamenii să nu mai concureze, să nu se mai „sape” unii pe alții, ci să facă lucruri în comun, spre binele tuturor. Este o idee minunată, desigur. Și eu am crezut în ea, dar nu este realistă. De acord că sistemul actual (monetar internațional) are niște găuri, dar abolirea lui nu este soluția.

De ce scriu acest articol? Pentru că odată prins în conceptul că „banii sunt răi”, „banii sunt o sursă de durere pentru mulți oameni”, cineva căruia îi pasă de alți oameni se va simți blocat sau amorțit, așteptând să se întâmple această schimbare, care pare iminentă, ca lumea să-și regândească valorile și viața și fericirea tuturor să primeze asupra compulsiei câtorva persoane de a face bnai. Desigur asta nu înseamnă neglijarea unor indivizi, ci ca oamenii să aibă mai mult timp să răspundă întrebărilor cardinale ale vieții și să-și satisfacă nevoile reale și nu să le ascundă și să le înece în așa-zisele „plăcerii ale vieții” în speranța că vor dispărea.

Banii, în forma lor primară, au apărut odată cu proprietatea. Mai întâi oamenii erau vânători-culegători nomazi. Trăiau în clanuri (familii) și se luptau cu alte clanuri dacă se întâlneau, dar nu existau propriu-zis războaie, nu se duceau multe lupte consecutive, pentru că nu apărau nimic, nu aveau un loc al lor. Apoi au descoperit agricultura și au început să devină statornici. A apărut prima proprietate – locul în care stăteau și recoltele la care munceau. Fiindcă nu toată lumea era statornică, unele clanuri intrau pe teritoriul lor și furau munca primilor. Așa că unele dintre aceste clanuri statornice au început să unească cu alte clanuri de aceeași rasă (statornice sau nu) și să formeze tribul. Unele clanuri în trib erau luptătorii, cei care apără și cuceresc, iar altele  cele care muncesc. Și așa a apărut prima nobilime, să zicem: șefii clanurilor luptătoare, cei care conduceau ceea ce mai târziu s-a numit armată. La un moment dat, în trib, cineva trebuie să fi fost nemulțumit că muncea mai mult decât altcineva. Nu putem să punem toți la comun dacă eu o ard toată ziua și tu muncești; tu îți vei cere drepturile, vei cere o unitate de măsură. Această unitate de măsură a fost primul ban. Desigur, la început era chiar animalul sau recolta, nu o monedă, dar ea nu mai era pusă la grămadă, ci dată la schimb. Asta s-a întâmplat și pentru că trecerea de la clan la trib implica oameni care nu erau de la mine din familie și, deci, nu prea vroiam să împart cu ei munca mea, pentru că nu sunt de-ai mei. Lor nu le pot tolera lenea, cum aș face cu fratele meu, de exemplu. Și atunci cei ce munceau își dădeau birul celor care apărau și făceau schimb cu cel care fabrica unelte, de exemplu.

Prin urmare, banul a apărut ca o metodă de a implica oamenii în activități. Dacă toți am împărți cu toți, foarte mulți nu și-ar mai aduce contribuția într-o primă fază. Apoi, fiindcă omul este o ființă socială, cineva l-ar convinge pe cel care muncește că este fraier. Așa că, pentru a fi șmecher, nu se mai duce nici el la muncă. Cine sunt oamenii care nu vor mai munci? În primul rând toată lumea din roșu și violet (Nivelurile Conștiinței), care oricum nici acum nu se omoară cu munca, ci mai mult cu furatul și păcălitul. Albaștrii muncesc că așa trebuie, că le este frică să nu rămână fără bani mai târziu, că în viață nu poți să faci numai ce-ți place. Ei nu muncesc pentru a-și aduce contribuția socială, ci pentru că sunt nevoiți. Dacă nu vor mai fi nevoiți, vor renunța. Și întrucât albastrul și mai jos formează 70% din populația lumii, totul se va opri, pentru că ei sunt peste tot și pentru că datorită lor lumea se îndreaptă în direcția în care se îndreaptă. Un cercetător care este portocaliu și care ar lucra de drag, nu ar avea materiale cu care să lucreze, pentru că n-ar mai lucra nimeni la fabrica unde acestea sunt produse sau prelucrate.

Pe de altă parte, banii contribuie, cu siguranță, la durerea unor oameni. Există oameni care mor nu pentru că n-ar exista medicamente pentru ei sau mâncare, ci pentru că nu au bani să cumpere. Pe de altă parte unii fac risipă, pentru că au mulți bani. Mai mult, împărțirea banilor nu este deloc după niște criterii care să corespundă cu valorile exprimate ale societății. Faptul că un fotbalist care, nu zice nimeni că nu muncește, că nu-și dedică viața antrenamentului, dar la finalul zilei, doar aleargă într-un țarc după o minge, câștigă de mii de ori (uneori) mai mulți bani decât o face un profesor care pregătește lumea de mâine, care crește liderii lumii, lideri de companii, muncitorii dedicați care mențin lumea, cercetătorii de mâine care ne vor salva viața, este o absurditate.

Acest lucru s-a întâmplat pentru că nimeni nu știe cine sau ce cât valorează. Nu știu cât valorează timpul meu pe care-l petrec la serviciu, munca pe care o fac, produsul sau serviciul pe care îl ofer. Îl deducem comparând cu ce primesc alții pentru ceva similar, pentru cât sunt eu dispus să fac un anumit lucru sau pentru cât sunt oamenii dispuși să plătească. De exemplu, o geantă de 4000 de $ de la Louis Vuitton care în scurt timp va fi „so last season”, sigur s-a bazat pe efortul chinezoaicei care a cusut-o și al vânzătoarei care se uită la tine cu desconsiderație că n-ai tu bani să cumperi ce vinde ea. Cei mai mulți bani se fac din „cât sunt oamenii dispuși să plătească” și pentru asta s-au inventat reclamele. Totuși această categorie nu face un rău. Ea își vinde mai scump produsele, pentru că nu vinde doar produse. Geanta mai sus amintită nu este doar o geantă. Nu te duci undeva cu ea și ceilalți zic „eh! doar o geantă!”. Oamenii cumpără, odată cu produsele scumpe, valoare personală. Iarăși un rol important al banilor. Banii ne fac să ne simțim importanți, să simțim că contăm, desigur cu prețul desconsiderării oamenilor săraci. Ca eu să contez, trebuie să contez în raport cu ceva. Dacă eu sunt sărac și vreau să mă îmbogățesc, nu vreau ca toată lumea să devină bogată, pentru că n-aș mai avea cu cine să mă compar. Probabil m-aș simți vinovat dacă aș fi singurul, dar nu vreau chiar toată lumea să o ducă bine.

În privința întrebării dacă „banii aduc fericirea?”, vom discuta mai multe în articolul despre fericire. Dar, pe scurt, suma de bani și fericirea nu corelează atât de strâns. Desigur când faci mulți de-odată ești în al nouălea cer, dar apoi cobori și ești iarăși pe pământ cu problemele de zi cu zi. O sumă optimă, care vine regulat, desigur, crește șansele fericirii, dar nu există o sumă de bani de la care să spui că oamenii sunt fericiți. Fericirea nu vine din exterior, vom vedea atunci.

Se spune că toți banii de pe piață sunt datorați de cineva băncilor (toți banii care există sunt luați de la bănci prin împrumuturi; doar așa pot fi luați în mod legal, deci toți banii în formă de hârtie sunt datorați de cineva către o bancă). La început monedele să dădeau la schimb pentru produse. Banii nu au început cu băncile, deci nu toți banii sunt împrumutați. Pe vremuri erau luați în schimbul unor servicii sau produse de la cei care îi făceau, adică împărați, regi etc. și erau din metale (semi)prețioase. Primele hârtii (bancnote) erau dați în schimbul unor valori pe care persoana le lăsa în bancă, deci acei bani nu erau împrumutați. Acum nu se mai întâmplă așa, acum banii se fac pe niște promisiuni din partea guvernului… etc. (a se vedea Zeitgeist), dar banii sunt aduși pe piață de bănci, așa cum oamenii obișnuiți își aduc pe piață posesiunile sau capacitatea (specială sau nu) de muncă. Rolul lor este să ușureze tranzacțiile dintre oameni și-și iau un profit din asta, așa cum și noi facem anumite lucruri pentru profit. Abuziv este, într-adevăr, faptul că există o singură instituție care face asta, din moment ce acele „bonds” pe care le produce guvernul pot fi aceleași pentru orice instituție; doar că unele ar putea să producă acești bani cu o dobândă mai mică sau având „super oferte”. Dar, în final, profit trebuie să existe. Și, la rândul lor, cei care-l fac trebuie să-l cheltuie, pentru că trebuie să trăiască. Banii pe care îi ia statul sunt circulați, la fel și banii consumatorilor de rând, să zicem. Atâta timp cât există bani în circulație, nu se tinde către colaps. Ceaușescu, auzeam, a reușit, prin chinuirea excesivă a locuitorilor, să plătească marea majoritate a datoriilor țării. Deci se poate. Criza din America n-a fost declanșată de împrumuturile statului, ci de tranzacții cu datorii, cu promisiuni care n-au mai fost acoperite. Nu vechiul sistem, de împrumut și dobândă este responsabil, ci noul sistem cu derivative, cu tranzacționarea datoriilor țărilor sărace etc. (nu pot să zic că știu foarte multe despre asta).

Și, deci, ce s-ar putea face în legătură cu banii pentru a fi mai mulți oameni sănătoși și hrăniți și cu mai multe nevoi împlinite, fără să se anuleze, totuși conceptul, pentru ca oamenii să continue să-și aducă contribuția? Un răspuns ar fi ca cei care conduc unități bancare de vârf să înțeleagă care este rolul banilor și să micșoreze din senin anumite datorii ale unor țări, pentru a le ajuta să-și ridice economia, de exemplu. Dar asta ar însemna ca acele bănci să nu fie instituții particulare, ci ele să conducă lumea și să-și permită să facă astfel de concesii fără să creeze precedente periculoase. Și lumea se opune globalismului, mai ales din partea unor bănci, deci această soluție nu este realistă. Mai mult, majoritatea oamenilor sunt albaștri sau mai jos, iar a înțelege rolul banilor este peste ei. Ei înțeleg lumea absolutist, fundamentalist, în alb și negru. Înțeleg litera legii și nu spiritul ei. Dacă o bancă și-ar permite să curbeze niște reguli ar dezorienta o gigantică masă de oameni care ar acuza-o de corupție și s-ar putea răscula împotriva acestui gest frumos. Ar dori corectitudine și deci, aceeași scădere pentru toată lumea, în condițiile în care multe din aceste grupări care s-ar plânge ar fi dintre cele care ar face orice să nu-și aducă contribuția și totuși să primească recompense (roșu). Și, după cum spuneam, aceste niveluri (violet, roșu, albastru) nu vor fi niciodată abolite, pentru că fiecare om care se naște trece prin ele. Totuși punctul de greutate al societății poate trece de la albastru (unde se află în prezent), măcar către portocaliu, către rațiune și multe schimbări în bine se vor întâmpla. Deja forțele care conduc lumea trec de la portocaliu la verde, dar marea masă a oamenilor, inclusiv cei care se îmbogățesc peste noapte sunt în albastru sau mai jos. Totuși, deocamdată nici companiile nu vor ca marea masă să evolueze, pentru că portocalii, spre deosebire de albaștri, nu mai sunt fideli (unui anumit brand, de exemplu).

Deci, concluzia, din punctul meu de vedere, este îmbunătățirea educației. Dacă avem mulți oameni raționali, logici, realiști, ca să zic așa, și mai puțin orgolioși și atașați irațional, emoțional de principii limitate (țară, religie, companie, rasă, gen (sex), post de radio etc.) vom fi mult mai calzi și mai toleranți cu ceilalți. Cum așa? Pentru că ne-am ieși de la noi din minte puțin și am vedea și prin ce trece celălalt. Iar celălalt ne va încuraja să-l cunoaștem pentru că va fi la rândul lui interesat de noi. N-ar fi o lume minunată, nu ar duce neapărat la oprirea tuturor războaielor, dar ar fi mai armonioasă decât cea pe care o avem acum. Asta putem face ca societate, dar ce putem face noi personal? Putem să abandonăm superstițiile și imaginea lui Dumnezeu de bărbat frustrat și misogin și să cunoaștem mai mult despre ceilalți oameni. Și de fiecare dată când ne vine să-i judecăm să ne dăm seama că judecățile noastre sunt doar niște cuvinte spuse de părinții noștri, care n-aveau de unde să știe mare lucru pentru că nu aveau internet.

În ce privește banii, dacă până acum îi urați, nu-i mai urâți, datorită lor lumea funcționează (atât cât funcționează). Datorită lor este productivă. N-ar fi dacă n-ar fi ei. Singurul mod în care o lume ar supraviețui fără bani este una în care oamenii se consideră familie, dar până la stadiul verde mai este ceva de mers. Dacă îi iubeați, e în regulă. Dacă aveți mai mulți decât în trecut, gândiți-vă doar la ce schimbări au adus în viața voastră. Desigur schimbările exterioare sunt convins că sunt vizibile și grozave, dar în interior? Ați ajuns să vă bucurați de timpul petrecut cu dvs înșivă? Ați ajuns să vă treziți zâmbind dimineață? Vă este mai ușor să faceți față problemelor vieții din punct de vedere emoțional? V-ați lăsat de vicii sau le-ați rărit? Dacă nu, probabil a face bani nu este un scop, ci un mijloc către fericire. Cum ați putea ajunge la ea?

3 comentarii

  • Ion ion spune:

    Banul este conducerea omului.ei conduc lumea ,ii fac pe altii mai egoisti ear pe altii mai fericiti ca ui cu ce trai inca o zi.

    • Sorin spune:

      Așa cum corpul este condus de un număr de celule (creierul), așa și umanitatea trebuie condusă de un grup de oameni. Întrebă în jurul tău: dacă totul ar fi gratis și oamenii s-ar duce la muncă doar dacă vor ei, ei s-ar mai duce (cei pe care îi întrebi)? Și, dacă inițial da, pentru cât timp anticipă ei că se vor mai duce 8 ore pe zi în fiecare zi și nu ar sta cu familia acasă sau nu s-ar duce să călătorească decât 21 de zile lucrătoare pe an?

  • Nimeni altul spune:

    Banul ne face sa devenim ceea ce subconstientul nu’si doreste…
    http://corttex.wordpress.com/2014/10/05/prin-ochii-mei-1/


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.