In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Monogamia este Vârful

Și de această dată voi începe de la început.  A fost odată ca niciodată specia umană la vârsta mormăielilor. Și era la fel de orientată în lume cât sunt eu într-un magazin de cosmetice. Își ocupa timpul trăindu-și viața (cum altfel?) și una din aceste activități de trecere a vremii era sexul. Modul în care oamenii fac sex s-a schimbat de-a lungul timpului și despre asta vom vorbi în acest articol.

La începuturi oamenii făceau sex nu doar cu oricine, ci și cu orice. Era doar un instinct, nu erau valori, judecăți, principii, bine și rău, era doar „au!” și „mmm!”. Mai liber sexual ca atunci n-a fost omul niciodată… și nici n-am mai vrea să fie. Sexul era cam cum este la animale, poate puțin chiar mai îndrăzneț, pentru că omul nu este condiționat de instincte atât de mult. Nu erau „femei urâte” sau „bărbați care aveau probleme de erecție”. Toată lumea era implicată… adesea cu forța, indiferent de vârstă, rudenie… specie… dacă e în viață sau nu… cam tot ce acum se numește „bizar”, atunci se făcea. Critica nu era pentru că, pe de o parte, erau mai puțini frustrați și, pe de alta, criticoșii încă nu posedau un vocabular să se exprime. Prin urmare, sexul era mai mult decât poligam, era omnigam.

Apoi oamenii au început să folosească cuvinte. Adam a denumit animalele și a fragmentat lumea. Au apărut concepte și la baza lor era ideea că „eu sunt cel mai tare”. Prin urmare, familia mea, fiindcă este rudă cu mine, este tare la rândul ei și ne batem cu alte familii. Spiritele alese de mine sunt cele mai bune. (și restul conceptelor din „Jurnalul unui Rege”). Acesta este clanul. Sexul era cu toată familia. Și la acest nivel toată lumea era implicată. Fiindcă au apărut cuvintele, cu siguranță au apărut și superstițiile, preconcepțiile, catalogările și criticile. În consecință, este de așteptat să fi apărut primele tabuuri despre sex cu altceva decât familia… vie și conceptul „urâțeniei”. Altfel spus, anumite femei în tinerețe aveau parte de mai puțină acțiune. Nu se punea problema de bătrânețe, că ridurile sunt o descoperire destul de nouă. Sau poate o făceau cu bărbații mai… sensibili (adică nu le venea să forțeze sexual alte persoane – care sunt de râsul satului și-n zilele noastre), care nu ajungeau la… surorile și verișoarele valorizate.

Tribul, următorul nivel, așa cum arătam într-un alt articol, a dus la forțarea oamenilor să nu mai facă sex „cu sora și cu fratele”, cum zice în Biblie, pentru a se disipa egoismul clanului. Oamenii au întemeiat primele cupluri. Religia a făcut un ritual magic prin care să consolideze legătura dintre cei doi… mai ales în ce o privește pe femeie. Sexul cu animalele a fost și el interzis – tot în biblie scrie. Homosexualitatea s-a mai păstrat o perioadă – grecii, romanii și intelectualii din evul mediu o practicau cu ușurință; la fel și pedofilia (tocmai că nu scrie în biblie nimic de ea).

Și iată, deci, cum a apărut monogamia. Poligamia era prezentă, cum este și acum, la cei care aveau puterea și averea, iar omul obișnuit, în funcție de cultură, uneori avea mai multe, alteori o femeie (că pe vremea aceea „le avea” nu „era cu ele”). Căsătoria era (și este în continuare) o promisiune că voi fi cu o anume femeie (sau bărbat) „până când moartea ne va despărți”. Era ceea ce o ajuta pe ea să se implice în relație: faptul că știa că mă voi întoarce. Asta o încuraja să aibă grijă de copiii mei, pe care mi i-a dăruit. Că sămânța mea e importantă!

Căsătoria a fost atât de importantă că oamenii au inventat pentru femei două cuvinte în (probabil) majoritatea limbilor: doamnă și domnișoară. Căsătoria are ca scop ancorarea femeilor de bărbați pe termen lung. Cum bărbații bătrâni pot face sex (cu acordul părților, mă refer) și cu femei de vârsta lor și cu femei mai tinere, iar femeile după o anumită vârstă… nu prea, rezulta că aceste femei erau probabil neglijate. În consecință, cineva a propus o soluție. Una foarte bună, de altfel (că totul are și părți bune și părți rele), care oferea consolare unei femei că nu va muri singură, chiar dacă trăiește mult. Și consolarea bărbatului care acum știa că are femeia lui, care ascultă de el, și poate să se comporte oricum, că nu mai are voie să plece.

În evul mediu căsătoria a atins vârful modei. Era la ea acasă, pentru că religia era la ea acasă. Orgiile au devenit interzise, homosexualitatea, de asemenea, doar pedofilia mai era practicată. Și, desigur, bărbatul casei făcea sex cu toate purtătoarele de fuste de sub acoperișul lui. Bărbatul era stăpânul. Și era alb, neapărat – pentru că el era singurul la acel nivel de evoluție la vremea aceea. Restul erau încă la triburi sau imperii dezorganizate.

Regulile nu s-au schimbat prea mult de-a lungul timpului în privința căsătoriei, cu revoluție industrială cu tot, până de curând. Ceea ce s-a întâmplat de curând, care deranjat pe niște unii „persoane importante, nu spui cine”, a fost că femeile au devenit egale cu bărbații. Dintr-o dată nu doar femeia era de învinuit când „călca strâmb”, ci și bărbatul. Pedofilia a devenit și ea blamabilă și, pe lângă mai puțini copii abuzați, și vârsta mireselor a tot crescut de-a lungul timpului. Dar ceea ce l-a deranjat pe bărbat foarte tare era că trebuia să fie fidel. Lui îi era destul de clar de ce să fie femeia fidelă, dar oricât efort cognitiv făcea, nu înțelegea de ce și el trebuie să fie. Nouă ne place varietatea… cel puțin la femei. Că știm cu toții că „celor adevărați” nu le place diversitatea nici de rase, nici de orientări sexuale, nici de multe altele. Și, astfel, căsătoria a devenit o capcană din care bărbatul încearcă să iasă… fără să iasă – adică să înșele… puțin, acolo. Cam aici ne aflăm cu media populației.

Primul pas înainte în evoluție (a fost evoluție și până la această „căsătorie capcană”, nu știu dacă am menționat. Prin „evoluție” vreau să spun că și femeia și bărbatul au fost mai mulțumiți de cum au decurs lucrurile pe măsură ce s-au schimbat condițiile) este conceptul că sexul ar trebui să fie liber. Este un pas înainte, pentru că anulează aspectul de pușcărie al căsătoriei. Biserica știa că așa stau lucrurile, că această experiență menită să fie plăcută, să ajungă să fie trăită ca o tortură de lungă durată, dar, desigur, nu putea accepta divorțul. Dacă ar fi făcut asta, atunci tot ritualul și toate sarmalele de la masă și ce-au cântat lăutarii ăia acolo, ar fi fost degeaba. E ca și cum n-ar fi fost. Ar fi cum zicea un comedian: „n-am putea schimba pentru totdeauna cu pentru puțină vreme? Ai vrea să fii cu această fată pentru puțină vreme? Sigur!

Bărbații s-au gândit ei mai bine și au ajuns la concluzia că o căsătorie îți cam limitează vederea periferică. Cum nu ne mai putem întoarce la trecut, pentru că acum și femeile au suflet, varianta de compromis este libertate totală. Partea pozitivă a căsătoriei, mai ales pentru bărbați, care contribuie încă la popularitatea ei, este că femeia mea nu se mai culcă cu altul, dar chiar să dau la schimb restul femeilor pentru asta… diferiți bărbați au răspuns diferit. Și iată revenirea la sexul mai liber. Ceea ce este grozav. Sexul a fost, într-adevăr, prea restrâns pe vremea evului mediu. Era atât de frustrant, mai ales pentru femei, încât una din ele a inventat inchiziția (în colaborare cu un bărbat, într-adevăr). Am uitat să precizez, sado-masochismul era și el popular ca arsul pe rug. De aceea este încă asociat cu tortura medievală.

Acum, de când cu apusul religiei, oamenii vor libertate, vor independență. Un om puternic este un om independent, ceea ce mulți asociază în mod eronat cu un om singur. Astfel se crede că vârful este când ești în regulă cu tine însuți și nu ai nevoie de o relație (adică nu-ți mai este frică de singurătate), ci doar te culci cu cine vrei (și vrea și cealaltă persoană, obligatoriu – un concept destul de nou în istorie). A fi cu o singură persoană, înseamnă să fii dependent, să faci concesii, sacrificii, iar oamenii vor să facă doar ce vor ei, nu să fie obligați și constrânși să facă nimic. Nu știm ce face o femeie care urmează să aibă un copil, dar asta nu este treaba bărbatului, lui nu-i plac încarcerările. Prin urmare, un efect va fi fie să nu se mai nască copii mulți (că nu știu dacă vreau să rămân cu ea), cel puțin printre oamenii… care înțeleg multe lucruri – dar asta se întâmplă deja; iar cei care se nasc în cupluri în care membri sunt convinși că vor să rămână unul cu celălalt, vor ajunge tot fără tată, pentru că în noua paradigmă nimeni nu mai vrea să schimbe nimic la el (ea). Dacă nu mă placi tu, voi găsi pe altcineva care mă… suportă… o perioadă. Până când acele mici abilități ale mele se vor stinge pe măsură ce îmbătrânesc și atunci rămân singur și s-ar putea să te caut.

Ce împiedică lumea să facă acest pas? Nu ce am zis eu mai devreme. Puțini se gândesc la asta. Cel mai puternic motiv, atât pentru bărbați, cât și pentru femei este că sunt geloși. Și sunt geloși pentru că nu au suficientă încredere în ei. De exemplu, dacă un bărbat face sex cu iubita mea, e posibil ca ei să-i placă mai mult cu el și să mă abandoneze. Așa că mai bine nu află și crede că eu sunt cel mai bun. O altă reacție ar fi „ce crede ăla despre mine?” „s-a culcat cu femeia mea, m-a umilit” etc. Pe măsură ce oamenii evoluează (sau, mai degrabă, pe măsură ce se obișnuiesc cu situația) încep să fie mai puțin geloși. Un om (bărbat sau femeie) care poate face sex cu diferite persoane și dormi liniștit noaptea este mai aproape de fericire decât un om obișnuit căsătorit. Cheia este, însă, să poată dormi liniștit noaptea.

Ce înseamnă asta? Toate nivelurile, oricât de evoluate, implică o patologie potențială – însemnând că niște oameni o vor avea cu siguranță. În cazul acestui comportament, cei care-l fac deja, deși la început a fost interesant, cu timpul vor observa că viața lui este tot goală. Că sexul variat nu-i umple, că trebuie să fie ceva mai mult. Dacă sexul este foarte libertin, mulți vor face o obsesie din asta (nu e neapărat un lucru rău să ai multe orgasme), dar tristețea te va prinde în cele din urmă. Compulsia va fi insuficientă să umple hăul existențial. În plus, dacă fetele vor fi la fel de greu de cucerit, nu vei mai putea acorda mult timp altor lucruri. Windows 10 va apărea peste două generații.

Cu siguranță va fi frumos să fim apreciați și iubiți fizic de o mulțime de persoane, fără să ne simțim vinovați. Ar fi puțin deranjant ca șoferul autobuzului să aibă chef de o călătoare și eu, care tocmai am făcut-o, să mă uit pe geam nerăbdător că nu mai plecăm odată. Mai mult, în prezent, copiii investesc tensiunea sexuală în învățătură (sau cel puțin așa făceau odată) și ajungeau adulții capabili care ne-au adus atâta evoluție în cibernetică și telefonie în ultimii 20 de ani. Dacă vor face sex cu cine vor și când vor… nu prea s-ar mai găsi oameni nici măcar să repare ceea ce alții au construit.

Din perspectiva senzațiilor, cu siguranță este grozavă o astfel de lume, mai puțin pentru câteva persoane: cele care nu arată prea bine de ambele sexe, de data aceasta. Toți bărbații atrăgători, carismatici, interesanți vor face sex cu fete tinere și frumoase, iar restul își vor tolera existența. Mai mult, fetele tinere și frumoase, se vor sătura cu siguranță, în scurt timp, să se tot roage toți dubioșii de ele să facă și cu ei. La fel se va întâmpla și cu bărbații atractivi, dar noi putem fi mai gură mare fără teamă de viol… dacă nu suntem în pușcărie. Va fi multă hărțuire, oricum. Și, cu siguranță, vor fi niște unii care vor crede că și ei au dreptul să facă sex cu fete frumoase, că Dumnezeu ne-a creat egali, și vor începe să violeze.

Cu siguranță egalitatea și armonia nu poate lăsa oamenii insuficient de atractivi pe din-afară,  nu poate lăsa femei după o anumită vârstă, care sunt minunate și interesante, chiar dacă sex appelul nu mai este ce-a fost odată, singure și neatinse cu zecile de ani, nu poate lăsa femeile să se lupte singure cu sarcina, nu poate face femeile frumoase să stea în casă de frica fanilor și n-aș vrea ca bio-chimistul care caută soluții la… HIV-ul meu (sau orice altă boală), să nu aibă timp de cercetare că iar trebuie să mai cucerească o fată. Soluția trebuie să fie alta.

Așa că m-am gândit și am venit cu o soluție. Ce căutăm noi de la ceilalți, de fapt, pe lângă sex?Căutăm apreciere. Și, dacă sunt cu persoana potrivită, voi primi multă apreciere și voi putea, în sfârșit, să mă iubesc pe mine. Dacă ea este frumoasă, stau cu ea ca să fiu și eu admirat (pentru ce fată frumoasă mi-am tras). Dacă este un bărbat puternic, atunci eu sunt o femeie protejată și, deci, puternică, la rândul meu. Dacă este descurcăreț, atunci m-am descurcat și m-am combinat cu el. Dacă este inteligentă, atunci dacă stă cu mine, înseamnă că și eu sunt suficient de interesant. Dacă sunt cu cineva care are trăsăturile pe care eu le vreau, fiindcă formez un „unul” pot considera că le am și eu și mă pot place pe mine. Mai mult, când tu îmi spui „te iubesc”, consider că chiar sunt demn de a fi iubit și-mi dau voie să simt și eu asta față de mine. Tot acest efort de a fi cu cineva este ca să pot fi cu mine.

Dacă oamenii s-ar accepta așa cum sunt, n-ar mai căuta calități în alții. Dacă eu accept că am nivelul de inteligență pe care-l am, și sunt împăcat cu ce cred oamenii despre asta, nu mai caut o femeie cu această caracteristică, fiindcă nu mai contribuie cu nimic la imaginea mea. Dacă oamenii se iubesc pe ei autentic (nu narcisic), atunci pot să stea singuri cu ei, pot să nu fie implicați într-o relație și să doarmă liniștiți noaptea. Pe această bază s-a considerat că a nu fi într-o relație înseamnă a avea curajul să stai singur, independent și puternic în lume.

Lucrurile nu stau, însă, așa – arătam mai devreme. Lumea este oglinda mea. Partenera cu atât mai mult. Dacă eu mă iubesc pe mine suficient de mult, cât să nu mai caut completări (cu frumusețe, putere etc.), atunci n-am nevoie să mai plec dintr-o relație. Orice relație este suficient de bună, pentru că eu deja am ceea ce înainte căutam (motive să mă iubesc pe mine). Ceea ce se întâmplă, de fapt, este că pe măsură ce mă plac pe mine mai mult, te plac și pe tine mai mult. A face sex cu multe femei, cu ușurință, ar însemna să caut ceva anume, să vreau mai mult. Fiecare experiență este urmărită să atingă ceva nou, o coardă sensibilă pe care nu o mai ating cu o aceeași femeie. Dar motivul pentru care nu o ating, nu ține de partenera mea (organul meu sexual nu simte oricum diferența), ci de modul cum interpretez eu lucrurile. Când caut ceva deosebit, caut ceva „mai bun”, iar „mai bun” nu există. Există doar „perfect” – dacă sunt la acel nivel.

Nu contest că omul este imperfect și că niște sex în afara cuplului nu se va mai face. Și amândoi vor fi de acord cu asta. Dar vor trăi în cuplu, până la adânci bătrâneți fericite. Și, desigur, ziceam în articolul cu „nivelurile conștiinței”, nivelurile de jos vor fi întotdeauna populate, atâta timp cât se vor naște oameni.

Căsătoria, chiar dacă va fi cuplu, cu siguranță nu va mai exista. Căsătoria este o promisiune. Orice om ancorat pe deplin în realitate, nu poate face o promisiune, pentru că nimeni nu știe ce va fi în viitor. Poți spune ce simți sau ce se întâmplă în prezent. Poți face predicții despre viitor, dar nu poți promite autentic. Poți doar paria. În plus, dacă ești convins(ă) că vrei să rămâi cu o persoană o perioadă lungă de timp, să zicem, de ce ai nevoie să spui la toată lumea? Cui îi pasă? Bravo ție! Dacă vrei s-o faci, n-o face pentru mine! Nu e nevoie să mă chemi la biserică și să promiți în fața mea. Pe mine mă doare la bașcheți. Fă-o pentru tine! Cât e ok pentru tine! Și, când nu va mai fi, nu rămâne în relație doar că mi-ai promis mie! Rămâi dacă vrei să înveți ceva despre tine, dacă ești dispus să accepți mai mult din ceea ce ești. Dacă nu, fii liber! Ambele variante sunt ok.

În concluzie, monogamia este vârful. Cu siguranță nu monogamia impusă. Cu siguranță fericirea nu are ca sursă pe „așa trebuie” sau „trei să fim în rândul lumii” sau „trebuie să rămâi cu mine, că mi-ai promis”. Este o bucurie să rămâi cu o persoană când ai găsit ce-ai căutat, când hăul existențial s-a transformat în „nimicul plin” din budism. Când tot ceea ce se întâmplă (sexul inclusiv) este un bonus la ceea ce există, la abundența vieții. Când viața nu mai este o sumă de lucruri trecătoare, ci un întreg, un prezent constant, o eternitate. Când nu mai caut schimbări în mod activ, ci doar dansez cu ele când apar.

Faptul că pot iubi o singură persoană imperfectă, este o consecință a faptului că mă iubesc pe mine cu adevărat, că mă accept cu tot ce am, că accept ce văd în oglindă. Aici mă refer la retragerea proiecțiilor (a se vedea articolul „Eul, Umbra și Proiecția”). Și când ajung să mă accept, o singură oglindă îmi este chiar mai mult decât suficient. Aș putea trăi și singur și să mă bucur constant de viață, să fiu fericit, cum fac deja anumite persoane – condițiile n-au fost favorabile pentru formarea unor astfel de cupluri până acum: femeile nu au fost încurajate să se dezvolte spiritual, iar sexul a fost interzis de aproape toate religiile. Însă spiritualitatea individuală nu te pune în contact cu toată lumea. Partenera (o ea sau un el, nu este relevant asta) este, pentru mine, o poartă și către mine și către lume. Prin ea învăț mai multe despre amândouă (mă refer în continuare la proiecții). Dacă eu cu mine pot avea o viață interioară bogată (și nu mă refer la multe gânduri, ci la o experiență directă intensă), cu ea pot avea și una exterioară bogată.

Update:

Nu știu dacă este trecut în articol, dar dacă nu, mi-am mai dat seama de un lucru și aș vrea să-l adaug:

Poligamia generalizată nu este un paradis cum s-ar putea crede. Oamenii s-ar grupa așa cum ne grupăm și acum: pe niveluri de frumusețe, de bani, de inteligență etc. Oamenii tot frustrați vor fi, pentru că un procent covârșitor tot nu vom face sex cu cele mai frumoase exemplare. Lupta între oameni va fi mai acerbă, pentru că bărbatul (neavând certitudinea unei relații) se va impune prin violență asupra femeilor (cei puternici sunt convins că vor avea mai multe) și a celorlalți bărbați care se apropie de „obiectul” lor. Violurile ar fi mult mai frecvente… societatea ar fi mult mai dezorganizată, mai greu de condus, ceea ce unii oameni consideră a fi pozitiv, dar în detrimentul tuturor. Pentru că o conducere bună ne-a adus la a avea wc in casă si apă la chiuvetă. O proastă organizare nu duce decât la conflicte, scheme de înșelăciune și succesul individului în detrimentul societății.


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.