In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Dominarea în relații

Comunicarea între două persoane presupune, inevitabil, o ierarhizare a rolurilor. Cineva domină și cineva este dominat. Nu întotdeauna aceeași persoană domină o discuție de la un capăt la celălalt. De fapt, de cele mai multe ori este un dans al dominării și acesta este un semn al sănătății relației. O relație în care aceeași persoană domină este disfuncțională, chiar dacă este vorba de o relație șef-angajat.

Cuvântul „dominare” are o conotație negativă, dar asta pentru că a fost folosit abuziv. O dominare optimă, însă, este naturală și necesară. O dominare obsesivă, intruzivă sau o neimplicare, o umilință perpetuă este semn de sensibilitate, de fragilitate emoțională. AMBELE sunt semne de fragilitate: și cel care domină prea mult și cel care nu domină deloc. O persoană care domină constant a învățat cum să nu se confrunte cu problema ei reală, adică fragilitatea. A găsit o metodă să fugă de ea toată viața. O persoană echilibrată nu intră în această luptă a dominării, decât dacă a nu intra este deranjant.

De ce domină oamenii? Dacă noi doi purtăm o discuție, ce m-ar determina să preiau conducerea discuției? Desigur, pentru a transmite sau obține informații. Dacă pe mine mă interesează… unde ai fost în concediu, conduc discuția într-acolo. Domin conversația. Tu răspunzi la ce te întreb eu. Tu nu alegi despre ce să vorbești, eu aleg. Cel care pune întrebările și/sau cel care alege subiectele de discuție domină. Cel care se conformează la subiect, activitate, sesiunea de întrebări-răspunsuri este cel dominat. A ne lăsa dominați este un lucru foarte bun și foarte util de cele mai multe ori. Dacă nu ne-am lăsa niciunul dintre noi dominați, nu ne-am mai înțelege unul pe celălalt. Fiecare ar insista aiurea cu subiectul lui și am țipa fără sens unul la altul, poate-poate ajung să te domin.

De ce unii oameni sunt foarte dominanți? Pentru că le este frică de faptul că ar putea să nu-și atingă obiectivele, pe de o parte și, pe de alta, asta este modalitatea pe care au învățat-o. Dacă eu vreau să obțin ceva de la tine, voi încerca să te domin. Până aici este ceea ce se întâmplă într-o relație obișnuită. Dar dacă ceea ce vreau să obțin este foarte, foarte important pentru mine, iar tu nu prea vrei să-mi dai, voi face tot posibilul să te pun la pământ, să te oblig să-mi dai. Unele lucruri chiar sunt importante, gen atenție de la partener/ă. Alteori totul credem că este important. Orice refuz mă doare, așa că te calc în picioare ca să fiu sigur că nu mă refuzi. O persoană este foarte în controlul situațiilor vieții și domină toate relațiile când este prea fragilă pentru a face viață întâmplărilor neașteptate ale vieții și dorințelor egoiste ale altora. Gen „nu pot să cred cât de egoist este! nu se gândește deloc la mine!”.

De ce unii oameni sunt foarte dominați? Și ei sunt fragili, și ei se feresc de refuzuri, doar că nu au nici măcar curaj să riște să fie refuzați. Cel care domină se expune acestui risc și încearcă să-l prevină cu toată ființa lui. Cel care este frecvent dominat nici nu are curaj să ceară. De obicei în conversații este cel care răspunde la întrebări. Este cel care face ce i se spune și încearcă să facă perfect ceea ce i se spune. Cel care domină este, mai degrabă, egoist. Este interesat de nevoile lui, nu prea-i pasă de ce i-ai cerut tu să facă. Cel dominat este, mai degrabă, altruist. Are grijă de ceilalți, îi ajută, îi tolerează, se lasă folosit și se așteaptă – de obicei fără să ceară – ca ceilalți să îi ofere niște recunoștință. Evident așteptările lui sunt nerealiste. Dacă eu, atunci când sunt agresiv cu tine, obțin tot ce vreau, de ce să fiu altfel? De ce aș avea grijă de nevoile tale? Un om dominat se simte dator când faci ceva pentru el, dar un om dominant nu. Lui i se cuvine.

Alte ierarhii: cel care se apropie mai mult de un scop îl domină pe cel care este mai departe de scop. Domină: cel mai fericit, cel cu mai mulți bani, cel mai popular, cel mai sănătos, cel mai puternic, bărbatul care face sex cu mai multe femei, femeia care are relația stabilă etc. Desigur, ca tu să mă domini pe mine trebuie să avem amândoi aceleași valori. Dacă pentru tine este o valoare să ai mulți copii și ai 5 iar eu 0, tu mă vei privi cu superioritate, dar nu vei vedea admirație în ochii mei.

Apropos de asta, să dau un exemplu! În societatea actuală minoritățile sunt foarte apreciate. Sunt în continuare discriminate, doar că pozitiv. Cunosc o familie care are o fată cu sindrom Down. Sindromul Down este considerat un handicap și, prin urmare, fata și familia ei sunt ajutați de societate. Li se oferă bani și facilități. Desigur, oamenii care pot empatiza înțeleg că viața lor este dificilă și că este în regulă să fie ajutați. Fata nu doar că nu poate avea un job, dar are și nevoie de bani, deci este normal să fie ajutați financiar. Familia este destul de chinuită, haide să le dăm un loc mai în față la supermarket, haide să le oferim ce putem să fie mai fericiți, că amărâți sunt destul. Și, pentru gestul nostru frumos, zic eu, ne așteptăm să fie recunoscători și să fie cumva ca noi toți. Adică ei sunt amărâți și noi, ca să le mai luăm din suferință, să mai compensăm pentru inferioritatea lor (fizică, în cazul lor) îi punem cumva deasupra noastră. Așteptându-ne, astfel, să creăm egalitate. Locul de parcare, de exemplu, este mai privilegiat. Îi lăsăm să ne domine, tocmai pentru că noi îi dominăm prin sănătate. Dar cel care domină nu privește lucrurile așa. După un timp (scurt), ceea ce-i oferi tu devine nesemnificativ și va lua din ce în ce mai multe, până se va lovi de o graniță. De exemplu, familia respectivă, cunoscându-și valoarea pe care o au prin fata respectivă, nu se mai obosesc să stea la cozi în supermarket. Nu sunt la fel ca ceilalți, ei sunt cei privilegiați. Dacă nu le convine ceva, zic în gura mare și cere, pentru că i se cuvine.

Oamenii care primesc un deget, vor trage de mână ca la „frunza”, dacă vă mai aduceți aminte jocul. A vă lăsa dominați și a face un bine, în speranța că binele se va întoarce este o mare țeapă, pentru că binele nu circulă decât pe sens unic. Și vă poate spune și iubita mea care face școala de șoferi acum, pe sens unic (sau oriunde) nu poți să dai cu spatele mai mult de 50 de metri. Deci, odată dus, dus e! Binele nu se trimite în sens giratoriu, cum au oamenii dominați impresia.

Majoritatea oamenilor dominați care află despre acest subiect, încearcă să domine. Este ok pe moment, dar nu este o soluție definitivă. A fugi de problemă nu înseamnă a nu o mai avea. Va trebui să învățați să faceți față refuzurilor. Va trebui să nu vă mai identificați cu așteptările și nevoile voastre, să nu mai identificați „o sursă” de satisfacere a a nevoii cu „singura sursă” de satisfacere a nevoii. Și să vă dați voie să fiți și dominați când nu aveți ceva mai bun de făcut.

Parte din dificultatea schimbării este că atât „a domina” creează un sentiment de superioritate (că eu decid ce faci tu, deci îți sunt superior) și „a te lăsa dominat” (că eu îi permit să mă domine, că eu sunt altruist, că eu sunt mama răniților, sunt cel care are grijă, cel care are soluții la problemele altora, cel care poate când alții nu pot… să aduc o cafea). Deci și această credință trebuie zdruncinată, dacă vrem ca cei care făceau ce ziceam noi și acum ne evită ca pe ciumă să ne iubească iarăși sau dacă vrem să nu mai fim dominați și să începem și noi să obținem lucruri de la viață.

Varianta optimă, dacă nu-ți convine că te afli pe treapta de jos când începe conversația, este să fii conștient de cine domină și în ce fel și să încerci să preiei conducerea. Și apoi să simți, să fii atent/ă la ce se întâmplă. De obicei, cei dominați cred că ei nu știu să conducă sau că oricum nu au unde să conducă. Gândesc prea mult! Cei care conduc discuțiile merg și ei pe bâjbâite, asta dacă nu te duci la un specialist cu o problemă (doctor, de exemplu). El nu va bâjbâi la fel de mult despre ce subiect să abordeze. Dar într-o conversație obișnuită, umblăm ca bezmeticii („ce-ai mai făcut?”, „te-ai mai întâlnit cu X?”, „ai mai fost pe-acolo?”). Ce-ar fi să-ți dai frâu liber hoinărelii?

Cei care domină de obicei, au nevoie să îi asculte mai mult pe ceilalți, să aibă grijă și de nevoile lor, dacă nu vor să rămână regi într-o țară nepopulată. Chiar dacă ei conduc discuțiile către nevoile celorlalți, tot e o treabă bunicică. Nu este foarte, foarte bună, pentru că-i privează de oportunitatea să-și depășească timiditatea și faptul că sunt dominați, dar așa e în viață: n-ai cum să faci un bine absolut.

Varianta optimă matură, adică atunci când nu mai ai o problemă să fii refuzat este să domini din putere și nu din forță, cum ar zice Gerard O’Donovan. Adică nu să faci un efort să domini, nu să folosești forță, nu să domini abuziv, ci liniștit, ferm dar blând, asertiv, ca un copac falnic.

Cum să nu ne mai lăsăm dominați? Când cineva încearcă să ne domine cu o întrebare acuzatoare („de ce ai ars tocana?”, de exemplu), îi putem răspunde printr-o altă întrebare („ce contează?”), putem da un răspuns din care să reiasă că nu suntem dispuși să plecăm capul („pur și simplu!”), putem să ne exprimăm o nevoie („deja mă critic eu în mintea mea; de la tine aș avea nevoie de niște compasiune”), putem să spunem ceva ce ar vrea el să spună, ca eminem în „8 mile” și să-l lăsăm fără replică („că nu sunt un bun bucătar, nu atât de bun ca tine cel puțin”), iar o variantă agresivă ar fi să râdem și să spunem ceva ca („ce încercare firavă de-a mă domina. nu cred că mă interesează să port discuția asta cu tine”). Mai sunt și altele: cheia este să nu vă puneți mai jos decât celălalt. A te pune mai jos înseamnă a accepta ce spune celălalt și a continua de acolo. De obicei aceste dominări încep cu o întrebare. Este o momeală să vadă dacă prinde. Dacă ați acceptat implicația la ce a spus el, urmează să se desfășoare cu un mare text prin care vă joacă în picioare.  Întrebarea pe care o pune, adesea cu „de ce”, implică faptul că eu am greșit. Dacă eu spun „am greșit, dar…” sau „nu am greșit, pentru că…”, ambele sunt submisive. O persoană puternică spune doar „nu am greșit”. Justificarea este semn de slăbiciune. Este ok să explicați și să justificați acțiuni, dacă nu este o luptă de dominare, dacă cineva nu încearcă să vă pună la pământ. Este ok să explicați de la egal la egal ca o transmitere de informații, dar se va lăsa cu regrete și multe bârfe dureroase de gen „zi tu, n-am dreptate?” dacă explicați pentru că ați acceptat autoritatea interlocutorului.

Dominarea mai reiese și din postură. Persoanele dominate tind să țină capul plecat sau într-o parte, picioarele lipite, să zâmbească mai puțin, să țină privirea sub privirea celuilalt (inclusiv dacă privește gura), să aibă ticuri, să miște picioarele, mâinile fără scop (gen jucatul cu un obiect), să aibă glasul firav, să se miște foarte repede etc. Persoanele care domină sunt mai calme, mai lente, ocupă un spațiu mai mare în jurul lor, vorbesc mai mult etc. Exersarea acestor componente comportamentale ale dominării va obișnui corpul cu această atitudine, iar corpul va obișnui mintea. Este o cale foarte înceată, totuși, să înveți încrederea în tine din a te preface că ai încredere în tine, adică de a lucra doar corporal. Dar a aborda această dominare din toate unghiurile, cu siguranță îi crește șansele de reușită. Și de ce am vrea să învățăm să dominăm? Pentru că cei care domină își satisfac nevoile. Și că nu putem fi fericiți autentic dacă trăim în societate și nu ne satisfacem nevoile sociale.

A domina înseamnă a fi egoist, într-adevăr. Uneori înseamnă a nu prelua problemele altora, ceea ce adesea este confundat cu a nu-ți păsa de ei. Dar a avea grijă de tine este cel mai important lucru de pe lumea asta. Când ne-am născut, noi ne-am fost dați nouă în grijă. Viața noastră este în mâinile noastre. Și mă refer aici și la calitatea ei. Părinții ne-au ajutat când noi nu putem singuri să ne iubim și să ne îngrijim, dar a sosit momentul să preluăm noi această sarcină. Noi trebuie să avem grijă de noi și doar având grijă de noi putem reuși să fim disponibili pentru ceilalți. Iar a domina și a fi egoist, fără a-i răni pe ceilalți (dacă ceilalți se rănesc singuri, e treaba lor – a se vedea ”nervii: importați sau producție proprie”) este modalitatea prin care noi ne luăm resursele de a oferi iubire, atenție și soluții celorlalți.

Egoismul și altruismul, în forma lor primară, sunt inspirația și expirația. Cum ar fi să nu mai trag aer în mine ca să-l las altora? Sau cum ar fi să-l trag pe tot și să uit să mai suflu? Prin urmare, și egoismul și altruismul, dacă le ducem la extrem, ne omoară cu zile.

4 comentarii

  • mihaela spune:

    Foarte bun articolul. Ma regasesc in persoana dominata. Sotul meu ma domina intr-un mod agresiv. Se poarta urat cu mine cand gresesc, imi face scandal din fiecare greseala se supara si nu mai vorbeste cu mine pana cand renunt eu si imi cer iertare( chiar daca nu ma simt vinovata). Am incercat multe modalitati de a echilibra balanta, dar nu am nicio sansa. Uneori simt ca ma prabusesc, nu mai rezist. Ma simt un nimeni…

    • Sorin spune:

      Toate aceste articole sunt ferestre către vieți mai bune, dar camerele în care ne aflăm au adesea ușile încuiate. Pentru a ajunge la o viață mai bună este nevoie să găsiți pe cineva de la care să învățați cum să descuiați ușile – adică un psiholog.

  • Stanescu Maria Andreea spune:

    vreau sa stiu si eu in ce an a fost scris acest articol si autorul lui, as vrea sa il scriu in lucrarea mea de licenta


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.