In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Documentare

În această secțiune sunt prezentate filme documentare, în general cu tematică socială și ecologică, pentru toti cei care vor să se informeze despre lumea în care trăim. Desigur obiectivitatea acestor documentare nu este maximă, dar adesea este diferită față de ce ne prezintă școala sau mass-media.

Un minunat documentar despre cum abordează oamenii natura și, mai ales, animalele. Sensul cuvântului earthlings este „pământean”. Ceea ce vrea să spună documentarul este că și animalele simt ca și noi, sunt sensibile ca și noi, vulnerabile, vor să fie măcar libere, dacă nu tratate cu iubire și respect ca „celelalte vietăți” care sunt alături de noi pe această planetă. Arată, deci, modul cum omul, ca ființă mai puternică, exploatează, oferă durere, ignoră boală și suferință, omoară, opărește de vii, râde în timp ce animalul se zbate în agonia morții și toate aceste lucruri nu din cruzime pură, ci ca parte din procesul „prelucrării” animalelor. Este un adevăr pe care ni-l datorăm nouă ca ființe morale să-l cunoaștem și să luăm atitudine. Și eu și soția mea am renunțat la carne în urma acestui documentar. De fiecare dată când ne miroase a grătar sau a ceva ce ne făcea poftă înainte, ne aducem aminte cum erau traumatizate acele animale. Mai mult, probabil așa le era poftă și primilor oameni care s-au hotărât să nu mai mănânce alți oameni și uite că au reușit să convingă aproape toată lumea. Este rândul nostru să mai facem încă un pas către a fi și mai „umani”.

Un discurs al unui luptător pentru drepturile animalelor – Gary Yurofski – în fața unui grup de studenți. Prezintă multă informații utile legate de sănătate, etică, compasiune și până la a recomanda produse vegane de cea mai bună calitate. Vorbește cu o carismă deosebită și este foarte util dacă ești vegan sau vegetarian în a strânge exemple minunate pentru argumentarea poziției pe care ai luat-o. De exemplu, două argumente pentru faptul că nu suntem, de fapt, carnivori este că: a) maxilarul nostru se mișcă pe orizontală, ceva ce leul nu poate să facă și b) dacă pui un copil mic în pătuț cu un iepure și un măr, este foarte improbabil că va ataca și mânca iepurele. O variantă a acestui argument o folosesc pentru fiica noastră: „de ce nu o lași să mănânce carne? o las: dacă aleargă vreun pui de găină, îl sfâșie și îl mănâncă proaspăt ucis cu fulgi cu tot, ca un carnivor adevărat, n-am să intervin.” De asemenea, acest discurs ne-a ajutat să facem pasul de la vegetarianism la veganism, după ce ne-a convins că se află mai multă suferință într-un pahar cu lapte decât într-o friptură.

Un film care mi-a plăcut foarte mult. Îmi este greu să spun de ce, însă. M-a captivat prin sinceritatea lui. Mi se pare că așa stau lucrurile peste tot, doar că acești oameni nu au învățat să „dea bine” (la figurat, că la propriu se pricep). Este un film despre ce simt câteva persoane care au ucis până la o mie de persoane în anii ’60 în Indonesia ca urmare a conflictelor dintre capitaliști și comuniști. Iată o situație din acest documentar: pe la începutul filmului un bătrânel explică ce mod creativ găsise de a omorî comuniști. În timp ce vedea această filmare i se vedea tristețea pe față. Într-un final i-a dat voce: „mi se pare că nu arăt bine în costumul ăsta alb; trebuia să-mi iau unul mai închis.” Este foarte interesant cum fac față diferiți oameni amintirii atrocităților comise, cu ce entuziasm povestesc, ce părere au ceilalți de ce au făcut, cum se face politica și ce gândesc politicienii (cel puțin în Indonezia) și, dacă, până la urmă, cineva a simțit vreun regret pentru oamenii uciși.

Mai întâi a fost Proiectul Venus. Bazele lui au fost puse de Jaque Fresco și consta într-o comunitate bazată pe folosirea resurselor în comun, fără a fi nevoie de bani sau plăți de orice fel. Prin urmare, aceste documentare au ca scop să prezinte modul cum funcționează realitatea actuală și care ar fi soluția la problemele pe care le conține: sărăcie, criminalitate, războaie, inegalitate, poluare, exploatare etc. Primul film din serie a fost atât de răsunător încât a creat chiar o mișcare cu milioane de membri în întreaga lume. Pentru detalii puteti vedea sectiunea SITEURI.

Filmele lui Michael Moore prezintă o altă faţă a Americii. Sunt documentare/interviu, unde Michael vorbeşte cu diferite persoane despre o anumită temă. În Fahrenheit 9/11 vorbeşte despre atacul din 11 septembrie, în Bowling for Columbine vorbeşte despre posesia de arme, în Sicko despre societăţile de asigurări medicale, iar în Capitalism: a Love Story despre măreaţa criză care a lovit toată lumea în 2008. Documentarele lui Michael Moore prezintă o imagine foarte negativă a temei în discuție, pentru că aceste filme se adresează americanilor. Ar fi redundant să le-o prezinte lor, pentru că ei deja o cunosc. Pentru noi românii, însă, Sicko, de exemplu, ne-ar putea convinge că nimeni nu poate folosi asigurarea medicală.

În 1996 în Statele Unite, au apărut mai multe maşini electrice. Prima a fost EV1 al celor de la GMC (General Motors Company) şi a fost urmată de Ford Th!nk şi altele. La câţiva ani după, toate aceste maşini au fost retrase de pe piaţă, fără un motiv concret și în condițiile în care posesorii (printre care și Tom Hanks şi Mel Gibson) erau foarte încântați de ele. Acest documentar urmăreşte de ce au fost aceste maşini retrase de pe piaţă.

Deşi este un film artistic, cu actori şi o poveste amplă pe mai multe planuri, pune foarte bine în evidenţă industria Fast Food din America (toate-s cu America, ştiu). Se poate vedea cum se inventează în laborator mirosul de grătar pentru hamburgeri, cine şi în ce condiţii lucrează în fast fooduri în fermele şi abatoarele pentru carne şi alte lucruri interesante.

Ca şi Fast Food Nation, acest film urmăreşte industria ţigaretelor şi cum au reuşit oamenii din această industrie să continue să-şi vândă produsele, în ciuda nenumăratelor restricții și contra-reclame. Cheia, în principal, a fost exagerarea, atât din partea celor care erau pro fumat, cât şi din partea celor care erau contra. Ce mi s-a părut interesant este că nimeni nu fumează în acest film. Dar nu-i nimic, răul a fost îndreptat de Avatar unde singurul personaj care fumează este cel mai pozitiv, cel care valorizează viața cel mai mult.

Este un filmuleţ scurt și emoționant; vă invit să-l vedeţi pur şi simplu.

Doi bărbați s-au hotărât să preseze companii și instituții să facă „lucrul corect” într-o manieră nouă. S-au prefăcut că sunt angajați în respectivele organizații și au promis, în numele lor, că vor repara răul social și ecologic pe care l-au făcut. Ce repercursiuni are abordarea lor, ce măsuri iau companiile și guvernul american și cum se finalizează, vă invit să vedeți.

In orasul Taiji din Japonia sunt omorâți anual 23.000 de delfini, în secret, iar carnea lor este vândută sub alte etichete în diferite părți ale lumii, pentru consum. Mai mult, carnea delfinilor este foarte bogată în mercur și, deci, foarte toxică, din cauza poluării. În acest film un rol important îl are dresorul lui Flipper. După ce a lucrat 10 ani la serialul Flipper, una dintre femelele care îl juca s-a sinucis în brațele lui pentru că nu mai suporta stresul captivității. Acest stres nu este ceva izolat. În toate delfinariile, delfinilor li se dau o mulțime de pastile antistress și tot mor prematur din cauza tristeții provocată de încarcerare.

Sunt câteva filmulețe scurte și interesante.

O profesoară a ajutat un grup de copii irascibili și violenți să aibă relații mai satisfăcătoare între ei și cu cei din jur și să-și depășească mentalitatea de trib, de ”noi versus ei”. Este inspirat din fapte reale.

Inspirat din fapte reale, așa cum au fost descrise în cartea The way of the peaceful warrior dar într-o variantă mai… apropiată de așteptările oamenilor, acest film prezintă viața lui Dan Millman, un gimnast american care a câștigat campionatul mondial la gimnastică în 1986, ca urmare a pregătirii cu un antrenor neobișnuit, poreclit Socrates. Acest antrenor neobișnuit este, de fapt, o persoană iluminată, foarte stăpână pe propriul corp și pe propria minte. De asemenea, are multe învățături despre viață și despre fericire. Este filmul pe care îl recomand cel mai des.

Conține, pe lângă povestea în sine, niște răspunsuri interesante despre viață.

Unul dintre cele mai frumoase documentare ecologice pe care le-am văzut. Poate fi văzut gratuit, legal pe internet. Vorbește despre evoluția vieții, despre imaginea actuală a planetei noastre, despre consecințele poluării și se termină cu veștile bune.

Acest film vorbește despre procesul intentat de un trib din Amazon trustului Chevron (fostul Texaco) ca urmare a poluării mediului lor. Ceea ce este exagerat la acest film este încercarea de a prezenta viața tribului ca fiind edenică. Violetul, nivelul tribal al conștiinței, este un stadiu anxiogen și paranoic.

Este un interviu luat unui fost jurnalist, Michael Ruppert, care a deconspirat multe afaceri murdare, care a vorbit despre exploatare și manipulare. În acest film vorbește, între altele, despre dependența lumii de petrol, despre ineficiența energiei alternative și despre criza mondială. Se termină arătându-l la el acasă, o casă săracă pe care urma s-o piardă în curând din lipsă de bani. Se pare că lupta cu sistemul dăunează grav sănătății financiare.

Face o paralelă între guvernul American, Germania lui Hitler, guvernele comuniste și alte guvernări totalitariste, dictatoriale. Naomi Wolf, protagonista filmului, a ajuns la concluzia că există 10 indicii care prevestesc o astfel de guvernare și America actuală le are.

Este unul dintre cele mai frumose filme pe care le-am văzut. Prezintă lupta lui Gandhi cu sistemul, însemnând imperiul britanic și modalitatea complet nonviolentă, dar activă, nesupusă prin care a reușită să obțină drepturi pentru persoanele supuse din Africa de Sud și să elibereze India și Pakistanul. De asemenea, este prezentată brutalitatea de care oamenii sunt capabili față de alți oameni care aparțin unei alte rase, unei alte religii (mema roșie manifestându-și întreagul potențial agresiv sub umbrela memei albastre, care spunea că este moral să omori „necredincioși”). Unele surse spun că Gandhi a fost prezentat idealizat în acest film și că ar fi avut și imperfecțiuni. Am o vagă impresie că persoanele care au subliniat aceste informații nu le-au prezentat ca pe ceva ce vor să îmbunătățească la ei înșiși, ci mai degrabă ca o încercare firavă de a trage un om măreț înapoi în mocirlă cu ei.

Din acest documentar mi-a plăcut prima jumătate, unde au urmat linia științei. Apoi, din ce în ce s-a transformat într-o încercare de-a renaște religia și înțelepciunea străveche. S-a plecat de la o serie de puncte comune apoi religia și-a văzut de drumul ei. De exemplu, botezul copilului se face pentru ca apa sfințită (cu o structură armonioasă) să dea o structură armonioasă și apei din interiorul copilului. Dar și mama copilului a fost botezată înainte. Dacă botezul ar fi fost eficient, copilul ar fi trebuit să se nască având moleculele de apă structurate armonios. În plus n-a fost nicio comparație între copii botezați și copii nebotezați. Apoi știința însăși a avut hibe. S-a povestit un caz care s-a întâmplat în evul mediu unde o persoană a băut apă dintr-un izvor și i-au revenit amintiri, și au generalizat că apa poartă în ea amintiri și că oricine bea din apa de „acasă” are un sentiment specific. A fost un singur caz în toată istoria cunoscută, nu s-a mai făcut niciun experiment acum, dar s-au tras concluzii universale. Au fost și experimente făcute, cu apă înghețată după ce a fost expusă la anumiți stimuli, dar nu mi-a fost clar dacă s-a comportat la fel la același stimul în momente diferite.

Deși acest film este artistic si are o poveste interesantă, are câteva secțiuni mirifice pentru cei interesați de „cum merg lucrurile”. Mai precis, aflăm câteva lucruri minunate despre industria farmaceutică. De exemplu, medicamentele cele mai vândute sunt cele pentru care doctorii sunt plătiți și nu cele mai eficiente. Medicamentele prescrise nu sunt, neapărat, necesare. Meseria de doctor este foarte stresantă la americani (și în curând și la noi) pentru că este stresat de pacienți (care au citit ei pe internet și știu cum se vindecă o boală), de societățile de asigurări care fac tot efortul să nu-l plătească, de reprezentanții de vânzări care îi tot presează să dea anumite medicamente și de avocați care abia așteaptă să comită o greșeală ca să-i ia tot. Mai mult, lupta dintre companiile farmaceutice a dus (și se atinge asta în film) la crearea unor super-bacterii și la distrugerea sistemului imunitar al corpului. Și toate astea pentru ca „cele 10 companii farmaceutice din Fortune 500 să facă mai mulți bani decât toate celelalte 490 la un loc”.

Pentru mine acest film a fost foarte plictisitor și emoționant. Mă plictiseam și plângeam, dar nu plângeam de plictiseală, ci de ecoul propriului complex de abandon. Rolul acestui film pentru concepția mea despre lume este dovada că new age-ul este o credință magică, neancorată în realitate. În ce privește Creștinismul sau orice altă religie, acest film (inspirat din fapte reale, evident) arată că Dumnezu sau Allah sau Iehova sau oricare ar fi acea zeitate care ne-ar conduce, nu are milă! Ceea ce nu am apreciat la acest film (că plictisitor bănuiesc că nu avea cum să nu fie… așa e viața) a fost valorizarea nedepășirii doliului. Nu recomand la nimeni să idolizeze o ființă care a ales să nu-și mai trăiască viața de ranchiună că lucrurile nu stau cum își dorește ea. Lecția pe care eu am extras-o din filmul ăsta este că nu vreau ca viața mea să (mai) fie o lungă așteptare.

Acest film prezintă povestea reală a unei fete cu autism care a reușit să facă niște chestii grozave în viață. Din acest film am reținut două chestii grozave. Prima este că a-ți împinge copilul peste limitele lui de frustrare, a fi întrucâtva insesnibil la suferințele lui, îi poate fi mult mai folositor decât dacă ar fi acceptat așa cum este. A doua este că poți realiza multe lucruri în viață, dacă ai curaj să deschizi uși.

Sunt câteva filmulețe foarte frumos prezentate despre ultimele afaceri ale lumii.

Prezintă povestea reală a corupției sistemului politic american, făcut sub perdeaua legală a lobby-ismului. Persoana care face lobby (o activitate care a prins și la noi) poate să ofere, legal, sume mari de bani unui politician important, astfel încât acesta din urmă să urmărească interesele firmei care a făcut lobby. Exact ca la șpagă. Și uneori mai faci și pușcărie pentru asta. Exact ca la șpagă. Și lumea nu trebuie să știe prea multe despre lobby, că ar înțelege cum guvernul nu este de partea cetățenilor, ci de partea companiei… exact ca la șpagă!

Inspirat din realitate, este povestea unui avocat care încearcă să ajute o persoană să vândă spitalelor seringi sigure. El fiind un mare consumator de seringi la rândul lui (dependent de droguri). Povestea este, deci, despre cât de greu este să vinzi ceva ce este mai bun, pentru că există grupuri de interese care împiedică o idee bună să iasă la suprafață. În cazul acesta, grupul de interes este GPO (Group Purchasing Organization), o coaliție care, desigur, pune banul deasupra vieții a sute de mii de asistenți și doctori care se îmbolnăvesc definitiv și câteva zeci de mii care mor din cauza înțepăturilor accidentale și asta numai în America. Mai aflăm și că în Africa motivul pentru care SIDA este atât de populară este că seringile de unică folosință care nu pot fi sterilizate (din plastic) sunt refolosite de sute de ori. Altfel spus, că cei care vin să-i vindece, îi omoară cu mâna lor.

Inspirat din realitate, prezintă începutul crizei într-o companie, probabil, imaginară, dar care trece prin evenimente reale. Este povestea primei companii care și-a dat seama că o cădere în prăpastie este iminentă și că trebuie să se arunce din barcă pentru a supraviețui. Cum s-a ajuns acolo? Nu mai știu dacă reiese din film, dar am ajuns fiindcă s-a lucrat cu datorii și „produse” bazate pe niște bani care trebuiau să intre și, fiindcă aceste „produse” s-au îndepărtat prea mult de realitate, nu au mai avut cu ce să fie acoperite. Deși pare o eroare gravă, așa cum spune și Paul Bettany, oamenii se bucură când noi înclinăm balanța, nu vor să știe cu ce se mănâncă pentru că au un bun nivel de trai. Când ne luăm mâna de pe balanță și ajung în realitate, ne sar în cap că am făcut greșeli. În ce privește „produsul”, în film nu-l arată, nu știți la ce cifre se referă, dar este ok așa. Erau șanse minime să înțelegem vreunul la ce se referă. Abia inginerul de nave spațiale a înțeles ce se întâmplă și i-a luat mai mult de 1 oră 30 cât durează un film.

O altă poveste reală și interesantă despre un om care a inventat o mașină prea bună și prea sigură pentru cât erau dispuse alte companii de mașini să facă. La sfârșitul anilor 40, acest om a creat o mașină cu injecție, centuri de siguranță, parbrize care sar și multe alte elemente inovative pe care celelalte companii au fost obligate să le adopte. Dacă nu ați auzit de Tuckermobile, este pentru că cele trei mari companii producătoare de automobile, împreună cu guvernatorul, „comisia de securitate și schimburi” (SEC), presa, opinia publică, judecătorul și multe alte elemente au reușit să-l îngroape. Acest film, Puncture și încă vreo câteva (de exemplu din educație, ca Freedom Writers) ne arată cât de complicat este să faci „lucrul bun”, cât de complicat este să faci ceea toată lumea spune că e normal să faci, să faci bine. Și aceste filme sunt poveștile celor care au reușit… parțial. Cine știe câte povești sunt despre oameni care au investit foarte mult din timpul, energia și resursele lor pentru a face bine și n-au avut nici măcar acest succes parțial. Lecția pozitivă pe care pot s-o trag de aici este că, dacă vrei să realizezi ceva măreț, este nevoie de mai multă implicare. Nu te da bătut, vezi doar cât de greu e. Dacă vrei să impactezi omenirea pozitiv, nu fi timid! :)

Este un documentar despre un tânăr a cărui viață urmează să fie întreruptă, pentru că și el a întrerupt viața altor persoane. Regizorul este împotriva pedepsei cu moartea, ne spune asta, dar ne lasă pe noi să decidem ce este „bine și rău”. Un film foarte frumos și emoționant – ne prezintă stările emoționale ale celor ce-au comis crimele,  familiilor lor, familiilor victimelor și personalului implicat. Face o evaluare 360 :) Ce mi s-a părut foarte trist este că tânărul care a comis crimele și care avea moartea plutind deasupra capului (o săptămână până la execuție când a fost luat interviul), nu se maturizase deloc, doar încerca să păcălească sistemul. Deși „penitenciarul” este un pas evolutiv, către grija față de om, față de „pușcărie”, cred că mai poți fi făcuți niște pași înainte, astfel încât nici pedeapsa cu moartea, nici pedeapsa cu viața să nu mai fie necesare.

Unul dintre cele mai frumoase documentare pe care le-am văzut. Vorbește despre violurile din armata americană și despre faptul că nu se face nimic în legătură cu ele. Mai mult, femeile care-i acuză pe ofițerii care le-au violat sunt judecate pentru încercare de denigrare și uneori sunt date afară din armată fără niciun fel de beneficii. Partea cea mai plină de emoție mi s-a părut impactul pe care îl are un viol atât asupra femeii (uneori bărbatului) care l-a suferit, cât și asupra partenerilor și părinților. Viața victimelor este copleșitoare, de asemenea. Multe dintre ele ajung să ia pastile contra anxietății toată viața, sexul este asociat cu durerea, ceea ce afectează și viața lor și a partenerilor lor, sunt frecvent triste și au fost cazuri când au pierdut casa, au trăit pe străzi, s-au apucat de droguri și au devenit inadaptate social. Iar răspunsul armatei americane a fost „violul este un risc profesional”.

Este un documentar în care Milla Jovovich povestește despre experiența unui hipnoterapeut din Alaska care descoperă că în spatele unor răpiri se află extratereștrii. Mai mult, psihologa a înregistrat acele ședințe și, odată cu reconstituirea, pot fi văzute și filmările originale, care sunt… înfiorătoare. Sper că l-ați văzut deja, când citiți aceste rânduri. Altfel opriți-vă din citit. Pentru că, din păcate pentru fanii sf, filmul este doar un film. Frumos regizat și scris, dar doar un film. Altfel spus, nu este real. Este filmat în Bulgaria, în mare parte.

Un film „inspirat din fapte reale”, despre fantome. O poveste specială pentru cei ce vor să creadă cu pasiune și fără dovezi. Pentru că mulțimea de dovezi descoperită este distrusă. Există doar un martor: un copil cu schizofrenie căruia i se spune că suferă de halucinații (chiar în film / fapte reale) și care este susținut un preot catolic căruia îi plac copiii, pe când toți ceilalți neagă.

Este un documentar despre cum funcționează sistemul medical din Statele Unite, unde accentul este pus pe a oferi soluții rapide care să „gestioneze bolile” și nu soluții care să vindece. Motivul este că banii se fac din operații și medicamente, nu din prevenții. De asemenea, sunt prezentate exemple de excelență în prevenție și vindecare autentică: un doctor care a demonstrat că o dietă sănătoasă, vegetariană (nu o dietă anume) însoțită de exercițiu fizic și gestionare a stresului, previne cele mai mari cauze de moarte ale Americii: bolile de inimă și cancerul. Și un lanț de magazine – Safeway – care a oferit angajaților oportunitatea să fie mai sănătoși, oferindu-le bonusuri pentru sănătate. Merită văzut.

Un film despre operațiuni militare secrete în regiuni unde, cel puțin media nu menționa niciun conflict. Un caz este foarte documentat și se referă la un sat unde mai multe persoane au fost ucise la o nuntă, una din acele persoane fiind chiar de partea armatei americane. Un alt caz prezintă cazul unui puști de 17 ani ucis de o dronă pe motiv că ar putea dori să-și răzbune moartea tatălui, în condițiile în care tatăl însăși trecuse de la iubire pentru americani la ură în urma unor experiențe. Aș spune că acest film ne arată cum ne îndreptăm treptat către situația de la începutul filmului „Robocop”.

Unul din multele filme din ultima vreme despre nedreptățile asupra negrilor din partea albilor. Ceea ce am luat eu din acest film a fost că, într-adevăr, este foarte lungă calea către libertate. Africa de Sud a fost cucerită pe vremea imperiilor și cuceririlor. Ajunsă în vremea egalității dintre oameni, Marea Britanie s-a confruntat cu a rămâne suverană cu forța sau a accepta egalitatea și a fi exclusă de la guvernare. Așa că a făcut tot ce a putut și a omorât mii de oameni în proces, pentru a menține controlul acelei regiuni. Mandela a luptat pentru ca cei de aceeași rasă cu el să fie tratați egal și nu bătuți și omorâți pe stradă ca parte a distracției poliției. A stat mult timp la pușcărie și, după o vreme, oamenii au aflat despre lupta lui de libertate și au protestat vehement. Ai fi zis că ceva se întâmplă, dar eliberarea lui s-a produs abia la aproape 20 de ani de la acele manifestări. Și acest film, ca și cel cu Ghandi, Lincoln sau Chavez ne arată că schimbarea este foarte, foarte lentă și asta atunci când eforturile sunt susținute.

Un alt film despre inegalitate și despre acest dezastru și această oportunitate care a fost SIDA pentru homosexualitate de a-i aduce împreună și a-i presa să solicite egalitatea. În acest caz este vorba despre un heterosexual, homofob, care nu avea niciun plan cu viața lui și care a ajuns să-și schimbe viața (și, mai ales, s-o prelungească) atât lui cât și multor altora. Asta fiind cu atât mai impresionant cu cât guvernul a făcut tot ce i-a stat în putință să-i împiedice. Vă puteți imagina cum este să fii pe moarte și să nu fie legal să te tratezi?

Un film despre istoria Wikileaks. Cum spune și Julian Assange la final, este mai mult împotriva Wikileaks. Chiar mi s-a părut că nu a fost prezentat într-o lumină obiectivă. În urma unui filmuleț în care o dronă a omorât câteva persoane pe drum și apoi tatăl a două fetițe care încerca să-l ajute pe unul dintre cei răniți, apoi drona a tras o mulțime de gloanțe în duba în care erau cele două fetițe, dar nu le-au ucis, după toate acestea a încercat să ne prezinte persoanele de la Casa Albă ca pe niște victime ale expunerii filmulețului. Nici măcar nu au vorbit despre ce se întâmplase; drama era că aflaseră ceilalți oameni civilizați ce se întâmplă acolo. Concluzia pare să fie că este bine ca statul să țină secrete față de public și că nu este nimic în neregulă să mitraliezi oameni pe stradă la ei acasă dacă reprezintă un pericol pentru „felul american”. Tind să fiu de acord cu persoana care a spus legat de spionarea populației că „guvernul spune că dacă n-ai nimic de ascuns, n-ai de ce să-ți faci griji; atunci de ce el se ascunde?”.

Un film despre cum bogații devin și mai bogații și cum clasa de mijloc dispare în Statele Unite. Se pare că lucrurile stau rău de mult timp – din anii ’50-’60 – și că, până acum, motivul pentru care clasa de mijloc a rezistat a fost că a găsit treptat 3 alternative: a) femeile s-au angajat, b) oamenii și-au făcut credite și c) oamenii și-au luat câte două joburi. Acum toate alternativele s-au terminat, prețurile continuă să crească, iar salariile nu au mai crescut de decenii (raportate la inflație), motiv pentru care Statele Unite sunt pe cale să se prăbușească sub aspect social-economic. Se vorbește și despre un ciclu care se susține și care poate implica condiții mai rele pentru toată lumea sau mai bune, depinde ce input există. Cheia, spune, ar fi apariția iarăși a uniunilor și a negocierilor în grup, care ar afecta succesul companiilor (scopul actual fiind creșterea valorii pentru investitori), dar ar îmbunătăți economia per ansamblu, pentru că ar crește puterea de cumpărare.

Despre cum toate aceste servicii și aplicații gratuite online (facebook, google etc.) sunt vândute ca baze de date pentru NSA (instituția americană de securitate națională) și alte companii. Există gadgeturi și programe care se vând la târguri tehnice și care pot afla automat informații compilând date din aceste locații. A fost și un interviu cu vânzător de astfel de deviceuri și a recunoscut că are lucruri în telefon legate de serviciu pe care n-ar vrea ca nimeni altcineva să le știe. Conceptul filmului este să ne clarifice că este foarte ușor să fim evaluați și să fim mai circumspecți cu informațiile pe care le punem online. Era un exemplu în film cu un tânăr care a făcut o glumă pe tweeter că distruge America (în sensul că o impresionează – reieșea din text) și a fost arestat la graniță, că aparatul care l-a marcat nu a înțeles subtilități.

Un film despre exploatarea gazelor de șist prin fracking. Arată care este procedura: o substanță diluată în multă apă ce nu mai poate fi recuperată este împinsă în locația cu gaze pentru a le presa să se infiltreze și, astfel, să ajungă la suprafață ca să fie exploatate. Evident că extinderea se face în toate direcțiile. Apa din zonele respective este impregnată cu gaz, oamenii mor în câțiva ani de cancer, dau apă la animale sau udă pământul și apoi vând carnea și recoltele… Erau cazuri în care apa lua foc în timp ce curgea la chiuvetă. Erau cazuri în care reprezentanții companiilor care exploatau gazele veneau la oameni și le spuneau că, în urma analizelor, apa lor este bună de băut și nu le oferea nicio compensație. Și atunci oamenii spuneau „Dacă e bună, atunci ia și bea și tu” și ei lăsau capul jos resemnați, refuzau și plecau.

Cesar Chavez a fost un luptător pentru drepturile muncitorilor mexicani din agricultură. Toate celelalte industrii aveau uniuni până în anii ’50, cu excepția agriculturii, unde legea interzicea acest lucru. Oamenii erau prost plătiți, umiliți, fără contracte de muncă să le asigure stabilitate și pensie, fără asigurare medicală și nu puteau oferi o educație copiilor pentru că nu aveau bani (a fost haioasă intervenția unei persoane care spunea că asta este ceea ce-și doresc; nu ar face asta dacă nu și-ar dori). Cesar Chavez a presat oamenii să intre în grevă, un lucru pe care aceștia nu prea puteau să-l facă din lipsă de bani, pe de o parte și pentru că angajatorii i-ar fi pedepsit mai târziu evitând să-i mai ia la muncă. După ce, în sfârșit, au reușit să convingă mai multe persoane să intre în grevă, angajatorii au adus noi muncitori ilegali din Mexic. Când greva nu a mai funcționat s-a trecut la boicot. A fost o luptă amplă, de foarte mare durată (zeci de ani), până când condițiile de lucru s-au îmbunătățit. N-am menționat ce strategii a folosit guvernul, mai ales Ronald Regan, pentru a menține acești oameni la limita subzistenței și cât efort au trebuit să facă ei ca să reușească.

Un film despre câtă lume trebuie să moară și cum trebuie duși de nas cei care „trăiesc bine” ca să le permită și altora să trăiască decent. Este impresionant câtă rezistență depun oamenii împotriva renunțării la a răni alte ființe sensibile. Sunt atât de convinși că este bine să provoace suferință altora, că este dreptul lor, că „așa este natural” și este de datoria lor să producă suferință pentru ca lucrurile să rămână „naturale”. Chiar și când atunci când lor li se întâmplă ceva și ajung să sufere, nu fac nicio legătură cu suferința altora. Lincoln este un film politic, despre strategiile implementate pentru a face primul pas în a încheia istoria sclaviei. Pentru prima oară o națiune urma să folosească schimbul pentru toată lumea în mod egal (economia) și să ofere oamenilor independență și o oportunitate de a contribui.

Dacă ai impresia că lucrezi ca un sclav pe plantație, asta este pentru că nu știai cum lucrează un sclav pe plantație. Acest film este despre istoria omenirii, până la urmă; despre una din acele atrocități care au marcat evoluția oamenilor, alături de pedofilie, incest, viol, mâncat de oameni, mâncat de animale, exploatare negândită a resurselor etc. unele dintre ele fiind încă la modă. Este util să știm că sclavia încă există și se fac în continuare eforturi să fie și mai mult împuținată. Filmul este despre viața unui negru liber din Nord, răpit și transformat în sclav în Sud în Statele Unite în acea perioadă în care acest lucru nu era o raritate.

Acesta este un film de care Patch Adams adevărat nu a fost foarte încântat. În cuvintele lui (Wikipedia), a fost portretizat mai mult ca un doctor haios. Într-adevăr, Robin Williams este foarte talentat la asta. Patch Adams, însă, este un pionier, un adevărat erou. A creat prima clinică privată din Statele Unite (chiar din lume la standardele pe care le-a avut) și în prezent există mai multe astfel de clinici care oferă servicii oricui, cu precădere, evident, oamenilor săraci. Accentul, în film, a fost pus pe cum a ajuns la aceste idei și cum și-a format filosofia, fără să fie accentuată această ultimă parte.


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.