In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

De ce să mergem la psiholog?

Oamenii vor să fie fericiți. Cel puțin mie așa mi-au zis. Vor să se bucure de fiecare clipă, condiția fiind ca respectiva clipă să facă ceva pentru ei. Cei mai mulți oameni sunt deranjați dacă le spui că fericirea ține de ei, că ei trebuie să facă un efort, să ierte, să lase să treacă, să accepte viața și să se bucure. Rareori oamenii vin la psiholog hotărâți să facă un efort să fie fericiți – dar atunci când o fac, știi că ai cu cine lucra -; cel mai adesea vor veni, însă, ca să li se dea dreptate că ei sunt cei corecți, cei sănătoși la cap și restul greșesc sau sunt nebuni. Nu este nimic în neregulă cu această abordare, dar sunt șanse foarte mici să îi conducă la a se bucura de viață. Cât de mult se poate îmbunătăți calitatea vieții cuiva spunând „ai văzut, domnul psiholog a spus că tu ești țăcănit/ă” (pentru că orice ar spune psihologul, o persoană abilă va reuși să puncteze acele momente în care pare să reiasă că celălalt e de vină)? Facem acest efort pentru că ne identificăm cu valorile noastre și nu vrem să ne schimbăm identitatea.

Una dintre cele mai importante valori, care face parte din identitatea noastră și care se află în tradiția tuturor popoarelor este: „în viață trebuie să te descurci singur”. Este un motiv de mândrie pentru oricine să facă ceva singur. Această valoare are sursa în experiențele legatului șiretelor, inițiativei de a folosi olița, încheiatului nasturilor, ștersului la nas cu altceva decât mâneca, mersului în picioare și multe altele. Treptat, în toată copilăria, adolescența, viața adultă suntem încurajați să facem lucruri independent. Vedeți logica în copilărie? Părinții vor să ne încurajeze să ne legăm singuri la șiret, pentru a fi mai ușor pentru ei (să fie mai independenți) și pentru ca noi să ne putem încălța și atunci când suntem singuri. Să putem să facem lucruri fără să depindem de cineva. Să avem libertate.

Pentru ce? Libertatea nu este un scop în sine. Scopul, spuneam la început, este să fim fericiți. Este greu să fii fericit, când vrei să te duci afară să joci fotbal sau… elasticul și n-are nimeni timp să te lege pe tine la șireturi. Este frustrant. Dacă înveți să te legi singur, fericirea ta nu mai depinde de nimeni, te duci să-ți faci de cap. Autonomia îți dă posibilitatea să-ți propui scopuri și să le urmezi. Iar scopurile împlinite contribuie la fericire. Cam așa stau lucrurile, nu? Așa se vede și prin fereastra voastră către lume, nu?

Mai mult, cum ați învățat să vă legați la șireturi? Ați făcut voi tot felul de combinații sau ați învățat de la cineva cum se face o fundă? Cum ați învățat literele? Ați desenat voi tot felul de semne și ați decis cum să le numiți și s-au nimerit să fie exact literele alfabetului latin sau vi le-a arătat cineva? Cum ați învățat să umblați la calculator? Singuri, nu-i așa? Cât de mult v-a luat să învățați? Cât de ușor v-ar fi fost să aveți câteva ședințe în care să vi se arate lucruri de care aveți nevoie și pe care să le exersați săptămână de săptămână? Scopul este să avem autonomie ca să fim fericiți. Cum avem autonomie mai repede? Prin încercare și eroare sau prin a fi învățați? Cine poate să realizeze mai multe și mai repede din ce și-a propus: cel care bâjbâie sau cel care știe?

S-ar putea unii dintre voi să creadă că cel care se descurcă singur și, evident, mai greu, are mai multe satisfacții. Chiar credeți asta? Chiar credeți că cineva care pleacă la mare pe jos are mai multe satisfacții decât cel care merge cu Ferrari? Cine se va bucura mai mult de drum? Cine se va bucura mai mult de mare? Și dacă aveți impresia că „cel care se merge pe jos se bucură mai mult de drum, pentru că are timp să-l admire” vă invit să mergeți pe jos la mare data viitoare, să admirați.

A te ține pe tine din realizări, a nu învăța de la alții, ci a descoperi tu totul este la fel de inteligent precum a comunica cu fum, că nu ai inventat tu telefonul mobil. Cheia în viață nu este să facem lucrurile singuri (sper că a reieșit asta din acest text până acum), ci să fim autonomi – adică să decidem de ce resurse (oameni sau nu) avem nevoie să atingem un scop mai repede și să le folosim.

Autonom nu înseamnă același lucru cu ce ați învățat voi? Hai să-l detaliem puțin. Autonom nu înseamnă singur, ci înseamnă să nu depindem de nicio persoană în mod deosebit. Când ești bebeluș, de exemplu, nu ești autonom, pentru că dacă părinții tăi nu-ți dau mâncare, poți să mori. Depinzi de părinții tăi. Nici măcar nu alegi tu de cine să depinzi, atât de neautonom ești. Când te faci mai mare poți alege să-ți facă masaj mamaia, de exemplu, că ea face mai bine – ăsta este un nivel de autonomie. Un alt nivel este să te legi singur la șireturi. Cheia este să nu te ancorezi de nicio persoană complet, fără de care să crezi că nu vei supraviețui – nici măcar de partener/ă (cum unii dintre voi probabil au învățat deja această lecție dureroasă). Când sunt dependent de iubita mea și iubita mea pleacă, simt că nu mai am aer. „Ce mă fac eu acum? Cine mă mai iubește pe mine? Viața mea s-a terminat!”

Cu siguranță fericirea nu mai poate fi atinsă cu atitudinea asta. Și nici scopul meu de a fi iubit nu prea are șanse de reușită. Când nevoia mea depinde de o singură persoană și acea persoană nu-mi poate oferi ce-am eu nevoie sunt la fel de satisfăcut de viață pe cât sunt profesorii când iau salariul. „Să știi că mai sunt fete grozave pe lumea asta” „Nu mă interesează! Eu o vreau pe iubita!”

La fel se întâmplă și când suntem dependenți de noi înșine. Când noi suntem dependenți de noi și noi nu avem soluții la problemele care ne-au ieșit în cale, nu poți decât să te închizi în peșteră, să aștepți să plece toată lumea din relația ta și apoi să apeși pe „joc nou” („relație nouă”, adică). Dacă noi nu știm să comunicăm, gata, s-a terminat! Și cum persoanele de la care am învățat erau, cel mai adesea, nefericite la rândul lor, e clar ce modele de comunicare folosim. Și iată cum dorința de autonomie se transformă în condamnare la singurătate.

O altă piedică în a merge la psiholog este „să nu creadă lumea că sunt nebun/ă”. Vă spun eu, după ce mergeți la psiholog câteva ședințe o să vă doară la bașcheți despre ce vorbește lumea. Oricum, orice ați face, vor fi unii care nu vă vor înghiți. Cunoașteți voi pe cineva fără critici? În plus, nu trebuie să vă îngrijorați că veți pierde prieteni adevărați; erau doar pietre care vă trăgeau la în jos.

Prin urmare, de ce să mergem la psiholog, consilier, psihoterapeut, coach, doctor, consilierul de orientare profesională etc.? Pentru că el știe ceva ce eu nu știu, ceva care mă poate ajuta în ce mi-am propus. Ce mă face fericit? O relație, să zicem. Am dificultăți în a găsi băiatul/fata potrivit/ă? Ce-ar fi să-mi updatez eu softul, poate devin mai compatibil? Ce-ar fi să fac o schimbare la mine care să-mi crească adaptabilitatea la parteneri într-un mod în care să mă și bucur mai mult de relații? Am nevoie de cineva pentru asta? Foarte probabil! Vrei să faci lucrurile singur? N-ai decât! Dar o să te plictisești de sex singur la un moment dat!

2 comentarii

  • dana popa spune:

    Nu doresc sa adresez nici o intrebare, multumesc! Doresc doar sa anunt (desi chiar nu stiu pe cine, dar banuiesc eu ca se afla cineva la capatul “firului”)…deci doresc sa anunt ca citesc “Umbra”- Adrian Nuta in acest moment si sunt absolut FASCINATA! Stiti cum e cand descoperi ceva bun (ma refer la o prajitura, un aliment…ceva ce a experimentat mai toata lumea)? Si gusti putin,dar mai lasi si pentru mai tarziu. Si gandul iti ramane la acel “bun-bun” si te intorci peste 5 min sa mai gusti un pic. Si cu cat ramane bucata mai mica, cu atat ai manca si mai incet, ca sa nu se termine prea curand. Daca se poate, niciodata! Iata, asta am dorit sa spun! L-am descoperit pe Adrian Nuta si m-a cucerit! Aceasta carte este exceptionala. Iar autorul exceleaza atat in calitate de psiholog, dar si ca scriitor. Ca un ultim cuvant, multumesc pentru raspunsurile pe care mi le-a oferit si acest articol,as spune ca a fost scris si pentru mine.

  • violeta spune:

    Mi-a placut !


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.