In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Cum faci față Durerii Psihologice?

În primul rând trebuie să știți: există durere psihologică, inevitabil! Unele situații nu au cum să nu se întâmple! Boli, accidente, despărțiri, pierderi, morți etc. vor apărea, mai devreme sau mai târziu, în viața noastră. Nu înseamnă că aceste situații nu pot fi prevenite, dar a crede că toate „relele” pot fi prevenite este o iluzie. Uneori se întâmplă și gata! Altfel spus, suferința ne va găsi până la urmă, inevitabil!

Chiar dacă ne spălăm pe dinți și pe mâini regulat, dacă mâncăm echilibrat, conducem atent, consumăm alcool și sare cu responsabilitate etc., la un moment dat, ceva ne va strica ziua. Întrebați pe oricine în jurul vostru și veți descoperi că nimeni nu a fost scutit de suferință, de „necaz”, de „probleme”. Desigur unele „necazuri” (situații obiective) sunt mai mari decât altele, dar nu asta face diferența între suferințele (interpretările subiective) oamenilor. Veți observa că la același tip de traumă unii suferă mai mult decât alții. Trauma contribuie la, dar nu determină suferința noastră. Acest articol nu ne spune cum să nu suferim, pentru că nu avem cum să nu suferim, ci cum să facem față suferinței.

Multe persoane se agață de relații care nu mai merg.  Altele aleargă din relație în relație ca să nu rămână singure. Altele rămân agățate de singurătate complicând zilele persoanelor care încearcă să lege o relație cu ele. Altele se agață de viața oamenilor bolnavi, mai mult decât se agață oamenii bolnavi înșiși. Alții rămân ancorați în trecut, în amintiri cu o persoană pierdută sau cu o abilitate pierdută, refuzând să-și continue viața. Aceste persoane încearcă să reziste schimbării, să o împiedice să se întâmple, de frică să nu se ajungă la o situație care va fi foarte dureroasă. Se tem că durerea va fi insuportabilă (cum o fi și asta?). Cum ai putea să nu poți să faci față durerii?

Nu vor să accepte ceea ce le oferă viața, refuză să lase timpul să-și vadă de drumul lui în aceste condiții. Ei cred că este nedrept ce li se întâmplă. Dar nedrept în raport cu ce? În raport cu modul în care li s-a explicat că funcționează viața. Multe din aceste învățături despre viață sunt luate din religie. Iar religia spune că dacă suntem „buni” și facem „bine”, ni se vor întâmpla lucruri „bune”. Iar când un lucru „rău” ni se întâmplă, îl considerăm o nedreptate, pentru că noi suntem „buni”. „Lucrurile rele ar trebui să se întâmple oamenilor răi.” Însă viața nu este așa. Lucrurile „rele” sunt împărțite, să zicem, după o logică pe care încă n-a găsit-o nimeni. Nici preoții și nici măcar doctorii care ne spun cum să ne comportăm ca să nu ne îmbolnăvim. Drept dovadă și unii și alții se îmbolnăvesc și li se întâmplă accidente. Unii oameni cred că aceste „rele” sunt date după „gravitatea faptelor” persoanelor. Dar, iarăși este o iluzie. Dacă sunteți persoane cărora li s-a întâmplat ceva grav sau cunoașteți îndeaproape astfel de persoane, veți ști că există oameni mult mai „răi” decât voi / ele cărora nu li s-a întâmplat ceva atât de grav.

Nu încerc să vă transmit că suferința este banală și, deci, neinteresantă, ci că nu aveți cum să vă feriți de picăturile de ploaie. Evitarea suferinței este ea însăși o suferință. A trăi viața într-o capsulă, nu înseamnă o viață mai lungă, ci o moarte prematură. Scopul vieții nu este să fugim de suferință și să căutăm confortul pe muchia unui cuțit (în sensul de cât de stabil este), cu prețul unei suferințe prelungi, ci să primim ceea ce vine spre noi și să mergem înainte. Nu încercați să fugiți de suferința despărțirii, a pierderii, a schimbării. Viața merge oricum înainte fie că închideți ochii și vă țineți cu dinții de „cum a fost odată”, fie că dați drumul și trăiți în prezent.

Trăitul în prezent este, de altfel, cheia în a face față durerii psihologice. Este soluția pentru a face față suferinței. Nu este, însă, ușor de explicat ce înseamnă asta. Eckhart Tolle a încercat să-l explice într-o carte întreagă („Puterea prezentului”) și tot au fost oameni (intelectuali) care n-au prins ideea. A fi în prezent nu înseamnă să faci un inventar cu ce ai din când în când și a te bucura de el „mamă, câte am!”. Nu înseamnă să ignori consecințele acțiunilor tale, nu înseamnă să nu mai planifici, nu înseamnă să pleci de acasă fără să știi unde „că-ți vei da seama când vei ajunge acolo”. Și acest lucru tot „trăit în prezent” este, dar este un prezent pre-temporal. Ceea ce Eckhart Tolle promovează, deși el nu-l numește așa, pentru că nici el nu este conștient de diferență, este prezentul post-temporal.

Altfel spus, și animalele trăiesc în prezent. Cu cât mai în urmă cu evoluția este animalul, cu atât este mai în prezent. Dar într-un prezent impus, restrictiv, îngust. Apoi apare timpul și oamenii sunt vietățile care îl folosesc cel mai bine, în sensul că au cele mai bune abilități de planificare. De asemenea, cu cât un om este mai evoluat, cu atât este mai bine ancorat în timp și înțelege consecințe mai complexe. Următorul nivel este, păstrând această abilitate de a opera cu timpul, să trăim în prezent. A trăi în prezent post-temporal înseamnă, propriu-zis, să fim conștienți de ceea ce se întâmplă cu noi. Înseamnă a fi conștienți de ceea ce ni se întâmplă fix în clipa asta. Iar în clipa asta n-avem nicio problemă. Toate problemele sunt posibile suferințe în viitor. În prezent nu ni se întâmplă nimic. Dacă o persoană vrea să rupă relația cu noi, în clipa asta (oricare clipă ar fi), nu avem nicio problemă. Ne temem că vom suferi de singurătate, dar acum nu suntem singuri. Atunci când suntem singuri, n-avem nicio problemă, de asemenea, dacă rămânem în prezent. Am vrea să fim iubiți ca de un/o partener/ă. Lăsăm dorința asta să apară și o lăsăm să fie. Orice durere care apare o putem lăsa să fie în prezent. Acesta este cel mai potrivit și sănătos mod de a ne raporta la suferință.

Dar ce înseamnă asta? Înseamnă să ne dăm voie să simțim tot ce se întâmplă acolo. Fără să încercăm să facem durerea mai puternică gândindu-ne cât de oropsiți suntem, fără să ne plângem sau să ne văicărim. Doar să fim conștienți unde anume ne doare în corp, care sunt fluctuațiile și s-o simțim din interior, să ne afundăm atenția în ea. Iar când începe să se estompeze să o lăsăm să facă asta. Să o lăsăm să treacă, să rămânem conștienți la ce se întâmplă în corpul nostru și să simțim starea de recuperare a corpului, chiar eventuala plăcere. Să nu încercăm nici s-o prelungim, nici s-o scurtăm, nici s-o facem mai intensă, nici mai puțin intensă, fie că este vorba de durere fie de plăcere. Să o lăsăm să fie așa cum este ea. Și dacă facem asta cu durerea și plăcerea, de ce să nu ne acceptăm și pe noi exact așa cum suntem, fără să încercăm să ne schimbăm în niciun fel. Și dacă facem asta cu noi, de se să nu acceptăm și viața așa cum este, fără să încercăm să o forțăm să se oprească la un moment care ne-a plăcut nouă. Nu să nu mai facem schimbări (iarăși un concept greu de explicat), dar să încercăm să dansăm cu viața și nu să o smucim în toate părțile. Să curgem cu ea, să schimbăm cât se poate, iar restul să acceptăm.

A vedea lucrurile în acest fel presupune ani de practică (măcar 1-2) pentru niște efecte vizibile, ceva ce Eckhart Tolle nu ne spune, pentru că este paradoxal să cauți prezentul în viitor. Dar, pe măsură ce-ți antrenezi starea prezentă, viața va deveni mai ușoară și mai interesantă și o poți accepta în deplinătatea ei. Și ce scop mai înalt decât acesta poate exista? Să-ți trăiești viața fără teamă?


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.