In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Credințe False – O Relație mă va Face Fericit

Acesta este primul capitol al unui foileton mai lung despre credințe false.

Multe persoane au o listă de bifat în viață. În principal: o carieră, soț/soție, copil/copii, o vacanță pe an, sănătate etc. Cam ce am punctat în Roata Vieții. Însă mulți oameni consideră că, de fapt, această listă este viața în sine. Până o bifezi, este o perioadă de timp peste care vrei să treci ca să ajungi la viață, ca să începi să trăiești, propriu-zis. În caz că nu am fost clar, voi reformula: majoritatea oamenilor cred că viața nu se întâmplă în fiecare clipă, ci doar sâmbăta. Ei își propun un scop și cred că ar trebui să se bucure de viață abia când îl vor atinge.

Să zicem că nu sunt într-o relație. Sunt șanse mari să mă gândesc că dacă aș avea una, multe din problemele mele vor dispărea. Este atât de trist să fii singur, să nu fii iubit, să nu te sune acel/acea cineva, să nu știi că cineva se gândește frecvent și cu drag la tine etc.! Și atunci cum să nu ne gândim că viața noastră se va îmbunătăți incredibil de mult dacă am fi într-o relație? Și cu toate astea, această așteptare este iluzorie.

Ce dovezi aveți să credeți că o relație vă va face fericit? Experiențele trecute? Răspunsul este afirmativ doar dacă relațiile au fost scurte. Oamenii care au avut relații mai lungi de 6 luni, să zic, vor fi intrat în banal și vor fi văzut că o relație este necesară, dar nu suficientă pentru fericire. Dacă ceilalți oameni v-au spus că „trebuie să aveți o relație” nu au vrut să zică „dacă vreți să fiți fericiți”, ci „trebuie să aveți o relație pentru ca ceilalți să vă lase în pace, să nu vă mai bată la cap” sau „să nu vă mai simțiți inferiori lor”.

Multe persoane, de altfel, vor o relație exact din acest motiv: ca să nu fie mai prejos decât „restul lumii”. Ideea de bază este: cu cât mai multe persoane mă doresc, cu atât sunt mai valoros. „Tu cu câte fete te-ai culcat?” „Vai, este groaznic! Pe unde mă duc sunt o mulțime de băieți care se dau la mine!!!” Este un mod de a ne măsura valoarea prin ochii altora. De fapt, aici chiar este cheia iubirii așa cum o înțeleg majoritatea oamenilor.

Gabriel Garcia Marquez a spus ceva ce probabil intenționa să fie romantic, dar este un trist și neromantic adevăr: „nu te iubesc pentru ceea ce ești, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine!”. Altfel spus, nu pe tine te iubesc, ci imaginea mea în ochii tăi. Eu am nevoie să fiu iubit, apreciat, valorizat. Iar a fi cu tine mă face să mă simt iubit, apreciat, valorizat. Eu nu tânjesc după dragoste, ca un concept general, eu tânjesc după dragostea de mine, pe care nu o am. Prin urmare, noi tindem să ne iubim doar atunci când suntem susținuți de ceilalți și să ne urâm în aceleași condiții. Mergem cu grupul, ca să zic așa.

– Păi și atunci nu m-ar ajuta o relație să fiu fericit? M-aș iubi pe mine, cum zici tu. Și ce-i rău în asta?

– În teorie mai nimic. Și celălalt își primește dragostea de sine în schimb și se merge înainte. Este, însă, important să conștientizați amândoi acest adevăr, al rolului de oglindă pe care îl are. Dacă nu suntem conștienți, ajungem să-i manipulăm și să-i abuzăm pe ceilalți ca să ne obținem drogul.

De exemplu, eu intru într-o relație cu o altă persoană. Fiindcă mă aștept ca fericirea mea să vină de la ea, mă voi concentra pe ce nu primesc și pentru care, desigur, ea este vinovată. „Ce se întâmplă de nu mă simt iubit? Nu faci tu ceva? Trebuie să faci mai mult!” De asemenea, nici nu-i ofer dragostea pe care o cere tocmai că sunt concentrat pe ceea ce eu nu primesc. Parte din asta este și o critică constantă că nu-mi demonstrează că mă iubește. Când, de fapt, eu sunt cel care nu mă iubește, eu sunt cel care are dificultăți în a iubi. Dacă relația nu merge, sunt șanse mari să nu meargă pentru că eu am atâta nevoie de iubire că doar cer, nu dau la schimb. Celălalt se va simți flămând și va pleca și eu voi spune că nu a fost să fie, că nu era jumătatea mea, sufletul meu pereche. Și de îndată ce voi găsi pe cineva care să nu mai fie egoist, adică să se gândească preponderent la mine, atunci relația noastră va merge.

De aceea ne și place să avem relații cu persoanele care au încredere în ele. Că nu mai este nevoie să le oferim noi nimic. Putem doar să primim. Pe de altă parte, nu ne plac cei care au încredere în ei, dacă nu putem beneficia de asta. Cui îi plac încrezuții, nu-i așa? Ăia care nu se uită în gura noastră pentru confirmare, care sunt autosuficienți, care nu încearcă să ne facă pe plac, să ne intre pe sub piele.

Cum ar fi, însă, să avem deja această dragoste de sine, să fim rezonabil de încrezuți, să avem o relație bună cu noi înșine? Ne mai trebuie o relație în acest caz? Nu, nu ne mai trebuie. Când avem încredere în noi, nu mai avem relații din necesitate, le avem din plăcere! Nu-l mai presăm pe celălalt să ne demonstreze nimic, nu mai încercăm să-l controlăm, pentru că riscul despărțirii nu mai este atât de traumatizant.

Asta nu înseamnă că relațiile noastre vor merge strună cu oricine. Unele persoane chiar caută cu disperare semne ale dragostei, iar o persoană cu încredere în sine nu va mai oferi atât de multe. Prin urmare, aceste relații au șanse mari să se destrame. Însă, dacă aveți suficientă dragoste de sine, acest lucru oricum nu vă va afecta atât de tare. Și, cel mai important: nu vă va fi frică să vă implicați deschis și plenar în relația următoare. Veți renunța la a testa relații și căuta semne, pentru că nu mai contează rezultatul. Vă bucurați de ceea ce este acum. Oricum niciun test nu garantează o relație pe viață. Singura relație pe viață este cu noi înșine. Iar dacă asta merge rău… ar fi culmea ca celelalte să meargă bine!


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.