Cabinet Psihoterapie
Motivul suferinței multor persoane ține de ideea că au greșit ceva sau față de cineva, că au făcut „rău”. Vrem să fim plăcuți, măcar de câteva persoane, și atunci încercăm să facem „bine”, ca să le impresionăm. Într-un fel sau altul, ideea implicită este că „binele și răul” sunt deja stabilite de cineva, că ele există undeva acolo, că sunt ceva concret, ceva clar, ceva evident. Prin urmare ne petrecem o mare parte din viață încercând să le cunoaștem și să ne conducem viața în funcție de ele, majoritatea dintre noi încercând să fie de partea binelui.
De asemenea, cei mai mulți oameni consideră nu doar activități sau comportamente ca fiind „bune” sau „rele”, ci chiar alți oameni în deplinătatea ființei lor. Criteriul după care se iau este simplu. Dacă faci bine ești bun, dacă faci rău ești rău. Iar a fi rău este… groaznic. Oamenii răi sunt mai puțin valoroși decât alte ființe umane sau chiar decât alte animale. Oamenii răi sunt atât de disprețuiți încât ne bucurăm când suferă. Oamenii răi sunt atât de puțin importanți, încât oameni care se consideră buni sunt foarte bucuroși când pot să-i pedepsească și să le inducă suferință.
Pe de altă parte, oamenii care se consideră buni așteaptă recompense. Fiindcă sunt buni, sunt, desigur, superiori celor răi, au mai multe drepturi, mai multe privilegii și sunt convinși că autoritatea (sau autoritățile locale) pe ei îi apreciază și îi dau exemplu altora. Din acest punct de vedere, scopul vieții pare simplu: trebuie să faci mult bine și să nu faci rău și, dacă se poate, să-i împiedici pe alții să facă rău (de exemplu, să-i pui pe oamenii răi în pușcărie). Între paranteze fie spus, acesta este nivelul de trecere de la roșu la albastru (vezi Nivelurile Conștiinței) și este un pas necesar în evoluție. Dar odată ce vei putea să te pui în pielea altuia, vei vedea că nu există bine și rău absolute.
Orice poate fi bun sau rău, în funcție de scopul la care este raportat. Nimic nu este doar bun sau doar rău. Când îi urezi unei persoane sănătate, îi urezi ei de bine și companiilor farmaceutice de rău. Când dai bani unor oameni săraci, le faci un bine că au ce să mănânce, dar dacă primesc des, li se face un rău că nu mai sunt interesați să muncească și, deci, au dificultăți în a-și găsi un scop în viață. Dacă ajuți un copil să se spele, de la 5 ani în sus, îi faci un bine că îl scutești și de efort și de critică și mai primește și atenție pe deasupra, dar îi faci un rău, pentru că îl faci imatur și când va lua contact cu oamenii va fi văzut ca ciudat și evitat ca fiscul.
Orice comportament este și bun și rău. Cel care fură își face lui și, poate, familiei lui bine, în detrimentul altora. Cel care minte protejează niște sentimente sau previne niște situații conflictuale. Cel care se bate învață să tragă granițe și să-și protejeze integritatea (ceea ce o persoană timidă nu poate face), cel care vorbește transmite informații, dar îi și frustrează pe ceilalți care vor și ei să se facă auziți. Gazda care pune masa direct când vii în vizită nu-ți dă posibilitatea să te afirmi, să-ți întărești comportamentul de a cere; gazda care așteaptă să i se ceară de mâncare, îi va face pe cei foarte timizi să sufere de foame.
Nu există bine universal și nici rău universal. Acest univers nu are la bază lupta dintre bine și rău, ci este un sistem unde fiecare piesă contează. A omorî oamenii considerați răi, nu înseamnă să rămână doar oameni buni, pentru că și oamenii buni au nevoie de un fundal pe care să se vadă buni. Dacă toți am fi buni, cum am ști asta? Găsind niște oameni „răi” ca termen de comparație. Altfel spus, nu contează câți oameni „răi” băgăm în pușcărie, vom găsi mereu alți oameni răi, în fața cărora să ne etalăm bunătatea noastră. Dacă rămânem doar doi inși pe planetă, unul va fi cel bun și altul cel rău. La frați, de obicei, această polarizare bun/rău este evidentă. Unul este cel cuminte, iar celălalt, cel care face boacăne.
Binele și răul sunt precum toți ceilalți poli ai acestui univers, într-o continuă joacă. La fel ca lumina și întunericul. Cine vrea doar lumină? (cine vrea să meargă la discotecă când e soare afară?) Cine vrea doar apă sau doar uscat? Cine vrea să aibă doar persoane de sexul opus în jurul lui/ei și să nu aibă cui să se laude că „ia uite câte fete/câți băieți îmi dau roată”? Dar sunt convins că mulți ați spune că ați prefera doar sănătate. Dar vă întreb, de câte ori ați apreciat ochii voștri, sau mâinile voastre, sau faptul că puteți merge? De câte ori v-ați bucurat că nu aveți nicio traumă în familie, că aveți părinții în viață, că se înțeleg uneori unul cu celălalt membrii familiei? De câte ori ați fost încântați de ceea ce aveți deja? Probabil de rare ori, pentru că v-ați opus durerii. Credeți că este dreptul vostru să nu o aveți. Dar, de fapt, durerea face viața mai plăcută, face bucuriile mai mari, face sănătatea mai radiantă. Răul este ambalajul binelui.
Nu încercați să fugiți de durere. În primul rând este inutil și în al doilea rând, ați rata toată bucuria vieții. Ați trăi evenimente goale, fără încărcătură emoțională. Și care ar mai fi scopul? Viața ar deveni la fel de interesantă precum număratul pe degete. Desigur, încercați să nu faceți un hobby din durere, cum fac atât de mulți oameni. V-ați bucura de atenția și mila altora, dar ați trăi viața ca să le cerșiți această atenție. Lăsați suferința să fie, trăiți-o, simțiți-o, atât cât este, fără să trageți de ea, fără să o hrăniți prin gânduri, amintiri, resentimente, victimizare. Și apoi lăsați-o să se stingă, când este timpul să facă asta. Și, dacă se poate, faceți la fel și cu bucuria. Nu o lungiți, trăiți-o cât este și apoi lăsați-o și pe ea să plece. În acest fel permiteți altor emoții să apară. Pentru că toate sunt importante. Fiecare dă farmec vieții în felul ei.