In noi

Consiliere Psihologica | Cabinet Psihoterapie

Noi toti

Despre spurcat – un cuvânt magic cu repercursiuni reale

Spurcat, știm toți, înseamnă murdărit cu ceva mai mult decât murdărie. Este un fel de pată pe care nici un detergent mai bun decât un detergent obișnuit nu poate să o scoată. Odată ce o persoană s-a spurcat, ceilalți oameni o evită. Nu știm de ce, pentru că nu știm exact ce înseamnă spurcat, dar nu vrem să ne spurce și pe noi. O persoană mai pe la începutul evoluției scapă mai ușor de acest necaz, pentru că se poate duce la vrăjitoare să se des-spurce, dar noi ăștia mai evoluați, ce scăpare mai avem?

Conceptul de spurcat provine din era violet. Acum mult, mult timp, când oamenii au descoperit că se poate muri sau avea stări de rău de la anumite fructe sau cărnuri și când credeau că totul este animat – de la vânt până la spiritul corcodușului – au ajuns la concluzia că unele lucruri sunt posedate de spirite rele. Spiritele, în violet, sunt acele suflete generale. Ca să dau un exemplu, Adam, când a denumit animalele, nu a zis „voi numi porcul ăsta Gicu, pe celălalt Ghiță, pe vaca asta Joiana, pe celalaltă, Marcela (la noi la țară numele vacii venea de la ziua în care era fătată)”, ci „acesta este porc, aceasta este vacă”. Și copilul când învață despre animale (că vorbim de aceeași vârstă a dezvoltării conștiinței) spune „acesta este porc, aceasta este vacă”. Acestea sunt concepte generale, spirite universale și nu invită la a ne fi milă de porc atunci când îl tăiem.

Revenind la tema noastră, un animal găsit mort, de exemplu, are șanse mai mari să te îmbolnăvească decât unul tăiat de viu și, deci, animalul mort este spurcat și chiar și atingerea lui îți poate fura energia sau sufletul. De aceea se pretează foarte bine o vrajă care implică spălatul pe mâini și, eventual, niște cântece în loc de săpun. Neștiind despre existența bacteriilor, oamenii erau predispuși (adică nu prea aveau încotro) să creadă în spirite ale morții care se iau de oameni dacă le deranjează. Și asta chiar era o explicație care prezicea corect realitatea.

De când cu descoperirea bacteriilor (în 1676 de către Antonie van Leeuwenhoek), încet-încet, bolile au ieșit de pe lista lucrurilor spurcate. Dacă cineva are vărsat de vânt, de exemplu, persoana este carantinată, dar din motive legate de boală și nu de persoana ei. Carantina se face pentru o perioadă clară și apoi persoana intră printre noi și nu îi este rușine să povesteacă despre bolile copilăriei. Un alt motiv pentru care nu-i este rușine să povestească este această generalizare: bolile copilăriei. Înseamnă că toți le avem, deci nu ai tu o treabă cu spiritele. Păduchii, pe de altă parte, stigmatizează tot neamul. „De la jeg se fac păduchii sau gândacii, asta înseamnă că păduchioșii ăștia sunt o familie murdară. Să nu te apropii de ei că iei păduchi!” „Păi de ce, nici nu tu ești spălat pe cap? Că am înțeles că dacă ești curat păduchii te ignoră.” „Avem gândaci în bloc de la oamenii ăștia care nu-și spală vasele”, „Păi cum se face că vin și la tine?”; „Păi fiindcă au apărut la ei din cauza mizeriei. Dacă ai suficientă murdărie, poți să creezi viață!” Și asta așa e. Cu toții știm, în getouri și țările necivilizate până și oamenii se înmulțesc ca potârnichile.

Spurcatul este un concept tabu. Ne este atât de frică de alți oameni spurcați că nici pe net nu ne vine să vorbim cu ei. „Frate, păi să vezi…, că nu mi-am mai updatat firewall-ul în ultima vreme…”. Iar motivele pentru care oamenii pot fi considerați spuracți sunt o mulțime: contactul cu gunoiul, cu excrementele, cu organele sexuale ale noastre sau ale celorlalți, cu alți oameni spurcați, cu oamenii străzii, cu persoanele infectate cu HIV (desi nu vom lua acest virus prin atingere), cu persoanele de altă rasă, cu animalele moarte, cu animalele vii și altele. Apoi spurcatul devine mai subtil: o fată care a făcut sex cu mai mulți băieți, un băiat care a fost la prostituate, mâncarea expirată (care este aruncată, deși uneori mai poate fi mâncată), hainele purtate (second hand), mașini, telefoane, mobilă și orice obicete la mâna a doua (depinde de oameni spuneam), băutul sau mâncatul după altcineva (mie mi-e silă să mănânc după ceva atins de un copil foarte mic, de exemplu), animalele mici și dubioase (gândaci, viermi, furnici, paianjeni), oamenii cu probleme fizice sau psihice (în trecut motivul era că au păcătuit într-o altă viață – orient – sau au păcătuit predecesorii lor – occident – acum în continuare evităm astfel de oameni, doar că nu mai avem explicații) etc.

Și apoi, spurcatul devine încă și mai subtil: probleme de erecție, sexul oral, băutura, țigările, partidul politic pe care îl agreezi, sistemul de credințe spirituale, mersul la psiholog, lipsa de bani, mașina, hainele, limbajul, cunoștințele într-un anumit domeniu etc. Toate acestea devin motive pentru a ne fi rușine cu noi înșine, pentru a ne simți „murdari”, umili, inferiori, nevrednici să respirăm același aer cu al celorlalți.

Concluzia? Viața noastră este puternic influențată de aceste repere. Iar aceste repere sunt gogoși! Nu avem niciun criteriu obiectiv după care să ne luăm ca să spunem că „ne simțim spurcați”. Ceea ce ne ține legați de ele nu este logica, ci faptul că mulți alții sunt legați de ele. Dacă încep să mă dezleg, toți din jurul meu încep să se agite ca maimuțele și să arunce cu chestii în mine. „Nu face asta! E murdar! E caca! E câh!” Și uite cum ajungem să credem că le suntem superiori altora, fără să avem nicio calitate și cum ajungem să ne purtăm urât cu ființe sensibile care nu sunt legate de același par ca și noi: „coțohârla!”


Lumea suntem noi toți. A schimba lumea înseamnă a ne schimba pe noi. A respinge lumea înseamnă a ne respinge pe noi.